EVENIMENT
Back in business la CFR Cluj. Mijlocașul croat se ÎNTOARCE în Gruia

Karlo Muhar, mijlocașul defensiv de 29 de ani, rămas liber de contract după experiența din Al-Orobah, a ales între FCSB și CFR Cluj. Deși era dorit și de Becali, se pare că Muhar va juca în Gruia și va încasa un salariu colosal pentru Superliga: 50.000 de euro pe lună!
Muhar a plecat în august anul trecut în Arabia Saudită și a ajuns la o înțelegere cu Al-Orobah în schimbul a 1,5 milioane de euro. Chiar dacă mai avea un an de contract cu gruparea saudită, întrucât formația a retrogradat la finele acestui sezon a existat o clauză prevăzută ca părțile să încheie colaborarea și acesta să rămână liber de contract.
Back in business la CFR Cluj. Mijlocașul croat se ÎNTOARCE în Gruia
Acum revine în România și și și-a pus semnătura pe un contract cu CFR Cluj, valabil pe doi ani, echipă la care a mai evoluat în perioada 2022-2024.
Liber de contract, Muhar se întoarce în Superliga tot la CFR Cluj, deși fusese dorit și de FCSB.
Acesta a semnat un contract valabil pe doi ani și va avea un salariu lunar de 50.000 de euro. De asemenea, acesta va primi și o primă la semnătură, în valoare de 800.000 de euro.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

CULTURA
„Împănatul boului”, de Rusalii, la Batin. Ritual al fertilității care trăiește încă în inima Transilvaniei

În localitatea clujeană Batin, duminică, 8 iunie 2025, de Rusalii, va avea loc tradiționalul obicei „Împănatul boului”. Întâlnit doar în Transilvania, obiceiul face parte din tradițiile agrare și de fertilitate ale regiunii.
„Împănatul boului” are loc în ziua de Rusalii și constă într-o procesiune pe ulițele satului, având în centru un bou sau o pereche de boi împodobiti cu frunze, flori și panglici colorate.
Duminică, Primăria și Consiliul Local Unguraș, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează tradiționala manifestare, care coincide cu Întâlnirea fiilor satului.
„Împănatul boului”, la Batin
De la ora 14:00, se va desfășura obiceiul propriu-zis, în cadrul căruia un bou va fi împodobit cu flori și spice de grau. Alaiul format din fete și feciori va purta „boul înstruțat” pe ulitele satului, într-un ceremonial destinat să aducă noroc, belșug și sănătate oamenilor și pământului. După sfințirea acestuia de către preotul satului, boul este eliberat, iar o fată trebuie să-l prindă, ținându-l de coarne.
Potrivit tradiției, fata care-l prinde se va mărita în curând. Apoi se înconjoară o masă pe care se afla aghiasmă, busuioc, dar și mâncare. Acum, fata care a prins boul, împreună cu un fecior, iau cununa din capul boului și o joacă. După ei, se prind în joc și alâi săteni.
Spectacol folcloric
Manifestarea, prezentată de Sergiu Vitalian Vaida, va continua de la ora 16:00 cu un spectacol folcloric, sustinut de interpreții: Alexandru Pop, Ioan Dordoi, Elena Rusu, Viorica Dolha, Andreea Carmen Dobos și Dumitru Sarmas. De asemenea, vor evolua: Grupul coral „Heruvim”, frații Ioan si Grigore Trif, Ansamblul folcloric „Miorița”, Ansamblul de dansuri populare din Unguraș – „Arvalanyhaj” și Ansamblul folcloric „Moștenirea”.
Sărbătoarea se va încheia cu un joc tradițional la căminul cultural din localitate, în acompaniamentul unui grup instrumental tradițional, primas Vio Pop de la Fizeș.
Ritualul boului „înstruțat” sau „împănat”, o reminiscență a unor credințe vechi
De Rusalii, în satele din Transilvania are loc și astăzi străvechiul ritual numit „boul înstruțat” sau „boul împănat”. Este o reminiscență a unor credințe străvechi, care puneau în centrul universului lor diferite spirite sau creaturi mitice, care aveau o influență asupra naturii și asupra vieții de zi cu zi.
Ritualurile erau strâns legate de natură, care este dătătoare de viață și care are puterea de a da roade bogate și de a asigura belșugul unei comunități, sau, dimpotrivă, care are puterea de a aduce foametea din cauza recoltelor slabe. Astfel, pentru a influența natura, comunitățile tradiționale puneau în practică anumite ritualuri care aveau tocmai acest rol.
Ritualul „boul înstruțat” era, printre altele, o sărbătoare închinată celui mai harnic gospodar din sat. Se știe că în vechime, prezența boilor într-o gospodărie asigura bunăstare, deoarece aceste animale erau folosite la toate muncile câmpului și de aceea boul era „fala țăranilor”. Așa că cine avea boi se considera om de frunte în sat și, ca atare, se aștepta să fie respectat de ceilalți.
Obiceiul se mai întalnește și astăzi
Se îndatina ca în ajunul sărbătorii de Rusalii, feciorii să aleagă un bou pe care-l lăsau liber să pască pe câmp până dimineața. Apoi, în zori, îl purificau cu „apa neîncepută”, îi puneau la gât cununa de flori de câmp și spice, împletită de fete, clopoței în coarne, după care fetele îl „îmbrăcau” cu ștergare, fețe de masă și brâie.
Îndrumat de un conducător al cetei feciorilor, alaiul ducea „boul înstruțat” din gospodărie în gospodărie, „ca un colindat al împlinirii roadelor și al cununiei soarelui, aflat acum la apogeu”, după cum explica etnologul Ion Ghinoiu. Întregul alai era stropit cu „apa neîncepută” și cu boabe de grâu, ca o invocare a ploilor, a roadelor și a prosperității. Feciorii primeau diverse daruri – ouă, colaci, alte bunatăți, iar mai nou și țuică – urmând ca, pe înserat, după ce se termina umblatul prin sat, să cheme cetarași și să organizeze o petrecere a tinerilor.
Acest obicei se mai întalnește și astăzi în satele de pe Valea Someșului Mic din județul Cluj, precum: Batin, Mintiu Gherlii și Mănăstirea, dar și în sate din județul Bistrița-Năsăud.
EVENIMENT
Lege promulgată: Vaccinarea GRATUITĂ anti-HPV, extinsă la fete și băieți până la 26 de ani

Vineri, președintele Nicușor Dan a promulgat legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani.
Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de Centrul Național de Vaccinologie, contribuind astfel la reducerea semnificativă a incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate HPV, precum și creșterea acoperirii vaccinale prin compensarea integrală a vaccinului pentru adolescenți și tineri.
Lege promulgată: Vaccinarea GRATUITĂ anti-HPV, extinsă la fete și băieți până la 26 de ani
„Screening și vaccinare împotriva infecției cu HPV, în vederea reducerii incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate acestui virus, se asigură gratuit pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani, în cadrul Programului Național de Vaccinare”, prevede legea.
În prezent, vaccinul HPV este gratuit în România pentru fetele și băieții cu vârsta între 11 și 18 ani.
CULTURA
VIDEO. Explozie de energie la Jazz in the Park, vineri seară. Ibrahim Maalouf: „Vreau să facem o mare petrecere de nuntă!”

A început în forță cea de-a 13-a ediție a festivalului Jazz in the Park, cu o seară plină de energie, dans și vibrații muzicale în mijlocul naturii. Capul de afiș al festivalului, Ibrahim Maalouf, trompetist francez de origine libaneză, a transformat scena principală – Hill Stage într-un ring de dans.
O nuntă cât un festival
Cu mii de oameni adunați în fața scenei, posibil un record de audiență pentru acest festival, Ibrahim Maalouf a electrizat publicul încă de la primele acorduri.
„Vreau să facem o mare petrecere de nuntă!” a spus artistul, zâmbind larg și ridicând brațele spre cerul serii. A urmat un concert gândit ca o nuntă, cu fiecare piesă inspirată dintr-un moment-cheie al ceremoniei: de la cererea în căsătorie, la emoția primului sărut, solemnitatea legământului și până la exuberanța petrecerii.
Carismatic și plin de energie, Maalouf a reușit să facă din fiecare spectator un participant activ. Oameni de toate vârstele au dansat, au fredonat și s-au lăsat purtați de melodiile lui care îmbină jazzul cu muzica orientală, sunetul clasic cu improvizația modernă. Una dintre cele mai aplaudate piese ale serii a fost „Love Anthem”.
Înaintea lui, publicul a putut asculta Transylvania Jazz Orchestra, o formație unică în peisajul muzical românesc, fondată după 1989 la Cluj și condusă de prof. Dima Belinski. Cei 19 muzicieni au demonstrat că jazzul românesc respiră și se reinventează. Cu un repertoriu divers, orchestra a pregătit perfect terenul pentru explozia sonoră ce avea să urmeze.
Jazz in the Park își redeschide porțile sâmbătă la prânz
Festivalul Jazz in the Park continuă sâmbătă și duminică, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”. Porțile se deschid la ora 12:00, iar până la 18:00, barurile din incintă oferă reduceri. În plus, primii 200 de vizitatori din fiecare zi sunt întâmpinați cu un pahar de vin, semn de bun venit.
Jazz in the Park rămâne un festival al zilei, al liniștii și al bucuriei de a descoperi muzică bună în mijlocul naturii.

Echipa CO2 Angels, formată din studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a fost distinsă cu Μarele Premiu în cadrul Innovation Labs 2025 – Demo Day, eveniment desfășurat la finalul lunii mai, la București.
„În finala competiției, UBB a fost reprezentată de două echipe – CO2 Angels și HORIZON, fiecare echipă propunând soluții tehnologice inovatoare, dezvoltate ca răspuns la provocări actuale din societate și industrie.
Studenții UBB Cluj câștigă marele PREMIU la Demo Day, în cadrul Innovation Labs 2025
CO2 Angels a convins juriul și publicul cu o soluție inovatoare în domeniul agritech, ce utilizează imagini satelitare și inteligență artificială pentru a sprijini fermierii în luarea unor decizii rapide și sustenabile privind fertilizarea terenurilor agricole. Tehnologia dezvoltată de echipa de studenți UBB permite protejarea solului și creșterea producției agricole. Această tehnologie revoluționară funcționează deja cu succes în România și Brazilia, demonstrând potențialul ridicat de scalare și relevanță globală.
Echipa CO2 Angels și-a început activitatea în cadrul CS InnoHub, un centru dedicat inovației și antreprenoriatului afiliat Facultății de Matematică și Informatică, al cărui obiectiv este sprijinirea studenților UBB în dezvoltarea de soluții digitale inovatoare pentru provocările majore ale societății și economiei. Echipa câștigătoare este formată din Erik Maidik, David Șeu și Călin-Mihai Andrei – studenți ai Facultății de Matematică și Informatică a UBB, Miruna Maidik – studentă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB și Gabriel-Cristian Cioltea – student al Facultății de Geografie a UBB.
Programul Innovation Labs 2025 a reunit 80 de echipe reprezentând 23 de universități din întreaga țară, selectate în urma evenimentelor de tip hackathon organizate în luna martie în București, Timișoara, Cluj și Iași. Echipele au beneficiat de un program de mentorat intensiv din partea partenerilor competiției.
Succesul studenților evidențiază angajamentul Universității Babeș-Bolyai față de promovarea inovației și a spiritului antreprenorial în rândul studenților săi, consolidând totodată poziția instituției ca un pol academic activ în ecosistemul național de cercetare și dezvoltare tehnologică”, se arată în comunicatul UBB Cluj.