ADMINISTRAȚIE
VIDEO FOTO. Satul Plaiuri din Cluj este cel mai nou beneficiar al DIGITALIZĂRII. Fibră OPTICĂ până în casă

Satul Plaiuri, care aparține de com. Petreștii de Jos din jud. Cluj, este cel mai nou exemplu de bune practici și de digitalizare din mediul rural. Sătenii au fost conectați la rețeaua de internet de mare viteză, prin intermediul proiectului-pilot “Digital Bridges”, dezvoltat de Prysmian, la invitația municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj.
„Digital Bridges” este parte din proiectul Rural – Urban Hub, care reunește autorități locale și mediul de afaceri, cu scopul de a egaliza standardul vieții de zi cu zi dintre românii care trăiesc la sat și cei de la oraș.
VIDEO FOTO. Satul Plaiuri din Cluj este cel mai nou beneficiar al DIGITALIZĂRII. Fibră OPTICĂ până în casă
Satul Plaiuri din comuna Petreștii de Jos a fost conectat la rețeaua FTTH, adică Fiber To The Home, “Fibră optică până în casă”, rețea în care fibra optică ajunge direct până la locuința utilizatorului, și nu doar până la un nod din apropiere, așa cum se practică de obicei. Conexiunea FTTH este considerată a fi una dintre cele mai bune tipuri de conexiuni de internet existente în prezent. Racordarea satului la internet a însemnat o adevărată inovație pe plan local, întrucât până în acel moment, inclusiv rețeaua de telefonie mobilă funcționa deficitar.
„În satul Plaiuri de multe ori era imposibil să dai chiar și un telefon, din cauza semnalului extrem de slab. Releul este poziționat după un deal și semnalul nu reușea să treacă de el, era instabil și afectat de interferențe și de distanță.
„Au început să apară antreprenori locali”
În prezent, după ce am adus internetul rapid în case, întreaga comunitate parcă a fost readusă la viață: familii de tineri s-au mutat din Cluj în Plaiuri și lucrează acum de la distanță și au început să apară antreprenori locali care vor să își deschidă mici business-uri în zonă.
Este foarte important că elevii au, în sfârșit, acces la documente online și la tablete inteligente la care până acum doar visau, că oamenii au învățat să facă plăți online și că pot vorbi acum la telefon oricând pentru că am rezolvat și problema cu semnalul de telefonie mobilă.
Pentru a digitaliza zona metropolitană Cluj-Napoca, Prysmian a înțeles că trebuie să acționeze de jos în sus.
Este o provocare să digitalizezi un sătuc, dar în același timp să îi păstrezi și autenticitatea și să îi respecți tradițiile.
„Prysmian este aici pentru a aduce inovația în orice comunitate”
Succesul de la Plaiuri poate fi replicat oricând oriunde în țară, dar și în străinătate, cu partenerii potriviți care înțeleg nevoia de evoluție a comunitățiPrysmian este aici pentru a aduce inovația în orice comunitatelor mici. , oriunde s-ar afla pe glob și oricât de aspre ar fi condițiile în care aceasta trăiește”, a declarat Cristian Gheorghe, Business Development Director Prysmian, în cadrul Carbon Neutrality Summit 2025 de la Cluj-Napoca.
Evenimentul a reunit stakeholderi locali, naționali și internaționali, interesați să găsească împreună soluții rapide pentru decarbonizare.
“Îi felicit pe toți actorii locali și regionali implicați pentru modul exemplar în care au înțeles și au aplicat conceptele de colaborare interinstituțională și testare locală a tehnologiilor de ultimă generație pentru cetățeni. Prin astfel de inițiative construim nu doar infrastructură, ci și viitorul unei societăți mai echitabile și mai inteligente, parte a conceptului european de inovare – inovarea profundă – unde tehnologia este folosită pentru a răspunde provocărilor reale ale comunităților. Europa are nevoie de mai multe proiecte ca acesta, iar modelul de la Cluj se poate multiplica în orice colț al acesteia”, a declarat Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul Prysmian.
„Este văzută ca o zonă cu potențial”
Contactată de Cluj24, primarul comunei Petreștii de Jos, Teodora Teutișan a declarat: „Plaiuri este un sat mic, are undeva la 100 de case dar doar jumătate sunt locuite. Celelalte sunt case de vacanță, mai vin, cînd e vreme bună, proprietarii din Cluj sau Turda. Copii sunt puțini, vreo 5 cu totul, școlari mă refer. Când am intrat eu în administrație, Plaiuri era deja cablat.
Satul a început să se dezvolte din perioada Covidului, când orășenii se trăgeau la țară, lucrau remote, era altfel în mijlocul naturii. De aici probabil și interesul pentru digitalizare. Este văzută ca o zonă cu potențial, acum este rândul nostru să valorificăm această oportunitate. A fost un proiect care a adus plusvaloare administrației, noi nu am contribuit financiar dar asta nu înseamnă că trebuie să mulțumim frumos pentru dar și să rămânem la stadiul ăsta.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
VIDEO. Incendiu la o gospodărie în Jucu Herghelie. Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Jucu și a Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, luni seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins patru anexe dintr-o gospodărie situată în localitatea Jucu Herghelie, comuna Jucu, în care erau depozitate materiale diverse.
”La fața locului au ajuns două autospeciale pentru stingerea incendiilor care au acționat mai bine de o oră pentru localizarea și stingerea focarelor, fiind împiedicată extinderea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.
O ambulanță SMURD a fost dislocată preventiv la locul accidentului, din fericire nu au fost persoane care să solicite consult medical”, arată ISU Cluj.

Ca în fiecare an, Festivalul Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025) aduce în prim-plan cele mai recente și relevante producții cinematografice din Ungaria, reunite într-un showcase special.
Ediția din acest an propune șase filme de neratat în cadrul Zilei Maghiare, iar majoritatea proiecțiilor vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu membrii echipelor. În plus, legendarul cineast maghiar Béla Tarr va fi prezent la TIFF.24, unde va primi un premiu pentru întreaga activitate, iar cele mai importante filme ale sale vor fi proiectate pe marele ecran.
Programul complet al festivalului este disponibil pe tiff.ro/program.
Două filme maghiare despre alegeri, memorie și legături de familie
Tatăl din Accidentul (Growing Down, r. Bálint Dániel Sós) este pus în fața unei dileme importante: să mintă în legătură cu accidentul provocat de fiul său de 12 ani sau să spună adevărul și a-l proteja, astfel, de repercusiuni. Această dramă familială a avut premiera la Berlinale, în cadrul secțiunii Perspectives, dedicată filmelor de debut.
O explorare nostalgică a iubirii și prieteniei, blockbusterul maghiar Cum aș putea trăi fără tine? (How Could I Live Without You, r. Dénes Orosz) urmărește modurile în care trecutul reușește să modeleze prezentul, uneori în moduri neașteptate. După ce descoperă un pachet de scrisori ascunse în apartamentul părinților, Lili pătrunde într-o poveste petrecută în vara anilor ’90, pe malul lacului Balaton.
Lupta cu limitele
Protagoniștii documentarului De la zero (Beyond Rock Bottom, regia Ádám Miklós) sunt Boróka și Szilveszter, doi tineri care pornesc într-un proces profund de transformare personală, încercând să-și învingă dependențele și traumele. În centrul de recuperare din Budapesta unde ajung – condus de foști dependenți deveniți mentori – terapia tradițională este înlocuită de metode inovatoare, inclusiv escalada, care le oferă participanților o nouă perspectivă asupra propriului drum spre vindecare.
Punctul negru (Lesson Learned), debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Bálint Szimler, este o dramă realistă, premiată la Locarno, care explorează tensiunile și rigiditățile sistemului educațional maghiar prin perspectiva a două personaje outsider: Palkó, un băiat de 10 ani întors din Germania, și Juci, o profesoară tânără hotărâtă să schimbe regulile unei școli sufocate de conformism.
Prietenii vechi și responsabilități noi sub presiunea adevărului
Unu la sută indian (Vulture’s Wake), cel mai nou lungmetraj semnat de reputatul regizor maghiar Szabolcs Hajdu, marchează finalul trilogiei sale dedicate relațiilor de familie și prietenie. Povestea aduce în prim-plan reîntâlnirea a trei vechi prieteni, reuniți de moartea unui cunoscut, într-o zi încărcată de nostalgie, alcool și tensiuni mocnite. Pe măsură ce timpul trece, ies la suprafață conflicte nerezolvate, rivalități din trecut și complicații sentimentale.
Vânătoarea de arici (A Hunt for Hedgehogs, r. Mihály Schwechtje) o are în prim-plan pe Bogi, o tânără studentă la canto clasic care, pentru a se întreține, are grijă de copiii vărului ei, a cărui căsnicie se află într-un moment de criză. În ziua examenului ei final, o situație neașteptată și gravă care îl implică pe cel mai mic dintre copii îi dă lumea peste cap și o adâncește într-o spirală de anxietate și autoînvinovățire.
Biletele la TIFF.24 au fost puse în vânzare online – tiff.eventbook.ro.

În urma discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR, USR și președintele României, s-a ajuns la concluzia că deficitul dintre cheltuieli și veniturile bugetare poate fi redus doar dacă vor fi majorate patru tipuri de taxe. Este vorba despre creșterea cotelor de impozitare la TVA, accize, veniturile persoanelor fizice și la dividende. Asupra impozitării pensiilor și veniturilor lunare peste 10.000 de lei nu s-a ajuns, până pe 5 iunie, la o variantă de lucru. Măsura ar putea fi aplicată din 2026.
Cele mai importante majorări de taxe care se vor aplica de la 1 iulie vor fi cele privind TVA-ul, care va crește cu minimum 2%, și impozitul pe venit, care ar putea ajunge la 16% pentru orice formă de câștig financiar. Ca o comparație, acum impozitarea veniturilor salariale sau din drepturi de autor se face cu 10%, iar dividendele cu 8%.
Luna iulie vine cu noi TAXE. Măsurile FISCALE pregătite de președinte și partide
Aceste informații au fost confirmate atât de reprezentanți ai partidelor, cât și de reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și ai Ministerului Finanțelor.
Actualul program de reforme presupune venituri suplimentare de 28 de miliarde de lei. Aceste venituri suplimentare provin, conform datelor consultate de Fanatik, din:
– creșterile fiscale la TVA (14 miliarde de lei),
– veniturile persoanelor fizice (10 miliarde de lei),
– accizele la tutun și alcool (2 miliarde de lei),
– precum și prin majorarea taxării dividendelor și profiturilor (2 miliarde de lei).
Fără aceste majorări, bugetul pe anul în curs nu poate fi echilibrat în perioada iulie-decembrie, așa cum și-a asumat România în fața Comisiei Europene.
Pentru a nu plăti dobânzi mai mari, România trebuie să atingă un deficit de 7% din PIB până la finalul anului. După primele patru luni din 2025, deficitul prognozat era tot la 9% din PIB. În 2024, PIB-ul României a fost de 375 de miliarde de euro, adică 1.766 miliarde de lei.
Cum ar crește TVA-ul
Conform variantelor stabilite pe 5 și 6 iunie, cotele de TVA ar urma să crească astfel:
Cota generală: de la 19% la 22%
Cota pentru servicii de alimentație și turistice: de la 9% la 19%
Cota pentru alimente și medicamente: de la 9% la 11% (aici, varianta ca TVA să nu se modifice rămâne încă în discuție)
Cota de 5% pentru cultură și educație va crește la 7% sau 9%.
Taxarea specială a tutunului și alcoolului va crește de la 1 iulie, însă nu și cea aplicată combustibililor. Încasările totale din accize în anul precedent au fost de 41 de miliarde de lei, conform documentelor ANAF transmise Comisiei Europene.
Experții ANAF au propus o creștere de 10% a accizelor la tutun și o reconfigurare a accizelor pentru produsele alcoolice, care generează o pondere mai mică din totalul încasărilor. Accizele pe alcool se ridică la aproximativ 6 miliarde de lei, iar cele pe tutun la aproape 14 miliarde. Veniturile suplimentare estimate din creșterea accizelor sunt de aproximativ 2 miliarde de lei.
În această variantă, accizele la combustibil nu sunt modificate. Accizele la carburanți generează aproape 21-22 de miliarde de lei din cele 41 de miliarde colectate în total din accize.
Impozitul pe profit va rămâne la 16%, nivelul actual, conform variantei de lucru stabilite în această săptămână. În 2024, impozitul pe profit a adus venituri de 21 de miliarde de lei. Deși nu va fi majorată impozitarea profiturilor, va crește însă taxarea dividendelor distribuite persoanelor fizice.
Ultima formă analizată prevede o creștere a impozitului pe dividende la 16%, față de 8% în prezent. În 2024, această taxare a adus bugetului de stat 2,5 miliarde de lei. Prin stimularea profitabilității firmelor, Fiscul speră să încaseze cel puțin 2 miliarde de lei în plus, ținând cont de inflație și de tendința de creștere a profiturilor înregistrate în ultimii ani.
CULTURA
Peste 20.000 de participanți, la Jazz in the Park. Festivalul revine între 5-7 iunie 2026 și Marcos Valle pe afiș

Jazz in the Park 13 – a daytime festival – a fost o ediție cu mult soare, la propriu și la figurat. Primul festival al verii a deschis sezonul cu trei zile pline de muzică bună, momente de suflet, tihnă și mesaje care contează.
Cei peste 20.000 de participanți au trăit o experiență completă în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca – cu concerte memorabile și o atmosferă relaxată, în stilul Jazz in the Park.
Cele patru scene ale festivalului au găzduit peste 50 de artiști, DJ sets și sesiuni de improvizație, într-un decor natural unic. Hill Stage și Backyard Stage au adus în fața publicului concertele principale, în timp ce Friends Stage a fost spațiul pentru vinyl sets, iar scena Jam Session a rămas deschisă în fiecare seară pentru jam-uri spontane între muzicieni și public.
Momente memorabile la Jazz in the Park 13
Printre headlinerii acestei ediții s-au numărat Ibrahim Maalouf – cu noul său proiect „Trumpets of Michel-Ange”, Seun Kuti & Egypt 80, Kokoroko, Nneka și Alabaster DePlume. Unul dintre momentele centrale ale ediției a fost prima rezidență artistică din istoria Jazz in the Park: colaborarea dintre JazzyBIT și pianistul cubanez Omar Sosa, cu șase nominalizări la Grammy. Proiectul lor – născut din prietenie și susținut de festival – a fost prezentat în premieră absolută pe Hill Stage, într-un concert intens și profund.
„Ediția din acest an a Jazz in the Park a demonstrat că 13 e un număr noroc. Se spune că norocul ți-l faci cu mâna ta, dar de această dată l-am făcut împreună cu oamenii care au luat la pas ulițele Parcului Etnografic, care au stat în fața scenelor, care au descoperit fiecare activitate și care au trăit festivalul exact cum și-au dorit. Împreună am avut parte de cel mai bun Jazz in the Park Festival de până acum”, a declarat Denisa Dan, manager Jazz in the Park.
Ibrahim Maalouf, Kokoroko, Seun Kuti și Nneka – headlineri cu mesaj
Jazz in the Park a fost mereu mai mult decât un festival: un manifest cultural, o invitație la empatie, reflecție și conectare. Fiecare seară a fost marcată de momente speciale. Vineri, Ibrahim Maalouf a oferit un concert memorabil, încheiat cu un moment de reculegere pentru victimele conflictelor din Orientul Mijlociu – o seară care a emoționat publicul și a creat o conexiune aparte.
Sâmbătă, Hill Stage a vibrat cu afrobeat și energie: Kokoroko și Seun Kuti & Egypt 80 au ridicat publicul în picioare și au transmis mesaje puternice despre libertate și solidaritate. Alabaster DePlume a adus poezie și introspecție, într-un concert terapeutic și plin de mesaj, exprimându-și și el solidaritatea cu Palestina. Iar duminică, colaborarea JazzyBIT & Omar Sosa – născută din prietenie și conturată într-o rezidență artistică – a fost una dintre cele mai emoționante experiențe muzicale ale ediției.
Finalul a aparținut artistei Nneka, care a încheiat festivalul cu un concert intens și profund, în stilul său inconfundabil, între soul, reggae și hip-hop, cu puternice mesaje sociale.
Publicul, pregătit pentru Jazz in the Park 14 – 5-7 iunie 2026
În cadrul festivalului, au fost vândute aproximativ 1.600 de abonamente pentru ediția din 2026, la un preț special: 150 de lei. Următoarea ediție va avea loc între 5–7 iunie 2026, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, iar primul nume confirmat este Marcos Valle, care nu a mai putut ajunge anul acesta din motive personale, dar care și-a confirmat prezența pentru 2026.
Pentru cei care nu au apucat să își rezerve locul, organizatorii au lansat un nou pachet limitat de 500 de abonamente, denumit „LOVE SUPREME”, inspirat de legendarul album semnat John Coltrane. Acestea sunt disponibile la prețul de 189 de lei, un discount de 40%, pe site-ul oficial: bilete.jazzinthepark.ro.
Jazz in the Park – o experiență completă, dincolo de muzică
Jazz in the Park nu a fost doar despre concerte. A fost și despre dialog, gândire critică și inspirație. În cadrul seriei „Întâlniri pe prispă”, publicul a fost invitat la conversații cu artiști, jurnaliști, lideri culturali și personalități publice. Tema din acest an – Adaptare / Reinventare – a adus pe scenă idei despre schimbare, curaj și rolul culturii într-o lume în continuă transformare.
De asemenea, festivalul a găzduit ateliere, expoziții, instalații artistice și zone de relaxare, cu activități pentru toate vârstele. Publicul a fost parte activă a festivalului, inclusiv prin proiectul People’s Aftermovie, care a invitat participanții să-și documenteze video experiența și să contribuie la povestea colectivă a Jazz in the Park.
DESPRE JAZZ IN THE PARK
Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Festivalul a găzduit până acum peste 500 de concerte de jazz cu artiști internaționali și este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei „Best Small European Festival”, la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards. A devenit, astfel, primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. De asemenea, festivalul a fost finalist de 5 ori la aceeași categorie, ultima nominalizare fiind chiar pentru ediția de anul trecut.
Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, asociație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale. Calendarul următor cuprinde:
- Jazz in the Park Competition 2025 | Parcul Central „Simion Bărnuțiu” | 19-21 septembrie
- Jazz in the Park Festival 2026 | Parcul Etnografic „Romulus Vuia” | 6-8 iunie