Clujeni de 5 stele
PRIMUL institut de SPEOLOGIE din LUME a fost la CLUJ. L-a înfiinţat Emil RACOVIŢĂ, acum 101 ani. MARGINALIZAT de COMUNIŞTI

Clujenii pot fi mândri! Acum 101 de ani erau primii din lume. Pe 26 aprilie 1920, Emil Racoviţă a înfiinţat, la Cluj, împreună cu zoologul francez Rene Jeannel, primul institut de speologie din lume. În plus, este considerat fondatorul biospeologiei. Şi a făcut să se audă de România în toată lumea. Iar drept răsplată, comuniştii l-au pedepsit. Ca o curiozitate, Emil Racoviță apare în prima fotografie subacvatică păstrată până astăzi. Fotografia a fost realizată de francezul Louis Marie Auguste Boutan.
Cum a ajuns Racoviţă la Cluj
Emil Racoviţă este unul dintre cei mai mari savanţi români. A trăit la Cluj. A murit la Cluj. Şi aici a înfiinţat primul institut de speologie din lume.
„El vine în Cluj, la Universitate, adus de Sextil Puşcariu, cu care a fost prieten. Dar şi cu Onisifor Ghibu. Şi la Cluj înfiinţează, în 1920, primul institut de speologie din lume. În Cluj a stat pe actuala stradă Emil Racoviţă, la nr. 1. A fost rector al Universităţii clujene, preşedinte al Academiei Române”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
A murit în sărăcie şi frig, sub comunişti
Aici, la Cluj, a murit şi se spune că şi-ar fi trăit ultimele zile în sărăcie şi frig.
„Nu ştiu dacă a murit în sărăcie şi frig, a murit în 1947. A fost în refugiu la Sibiu. Dar nu ştiu precis cum l-au tratat comuniştii. Sigur, el era un om al vechiului regim şi e posibil… A avut trei băieţi, unul s-a sinucis, are mormântul în cimitirul Hajongard, unde sunt îngropaţi şi doi dintre băieţii lui. Doi dintre cei trei băieţi ai lui au învăţat la Colegiul Bariţiu, atunci liceu, şi Emil Racoviţă a fost la un moment dat, câţiva ani, şi preşedintele Consiliului de părinţi. Soţia sa era franţuzoaică. Unul din reprezentanţii familiei Racoviţă, Mihail, a fost domnitor în Moldova, la mijlocul secolului al 17-lea, iar Ion Creangă i-a fost învăţător lui Emil Racoviţă”, mai spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
Marele explorator al lumii
Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868-17 noiembrie 1947) a fost savant, explorator, speolog și biolog, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă). A fost rector al Universității din Cluj, preşedinte al Academiei Române, director al Institutului de Speologie, membru al mai multor asociații științifice.
*în imagine, semnătura lui Emil Racoviţă pe una dintre cărţile bibliotecii sale (arhiva Cluj24)
La doar 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța, este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica. Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei. În apropierea Țării Palmer din Antarctica, expediționarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” și câteva insule (una numită de Racoviță insula Cobălcescu).
Prizonier al gheţurilor pe Belgica în Antarctica
În perioada când Belgica a fost prizoniera ghețurilor (martie 1898-februarie 1899), naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au întreprins numeroase observații și cercetări științifice.
Materialul adunat a constituit obiectul a 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice.
Unicatul de la Cluj
În 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume.
Cele 1.300 de exemplare din flora și fauna regiunilor cercetate adunate de Racoviță au fost studiate de numeroși cercetători, care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală și animală. La întoarcere a publicat o lucrare importantă despre Cetacee, în special balene. În 1900 devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța.
Prima fotografie subacvatică din lume
Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peștera Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl fascinează și renunță la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane; la intrarea în oraș există o statuie a lui Emil Racoviță. În timpul expediției din Antarctica, Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor, şi a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc. Ca fapt divers, Emil Racoviță apare în prima fotografie subacvatică ce s-a păstrat până astăzi, realizată de fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan.
(MaAv)
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
George Simion (AUR): Lucrurile par să revină la NORMAL în diplomația SUA. Sperăm că în curând și în DEMOCRAȚIA noastră

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a avut, miercuri, o întrevedere oficială cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.
Principalul subiect abordat a fost revenirea la un cadru democratic autentic, cu accent pe respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept.
George Simion (AUR): Lucrurile par să revină la NORMAL în diplomația SUA. Sperăm că în curând și în DEMOCRAȚIA noastră
“Lucrurile par să revină la normal în diplomația SUA. Sperăm că în curând și în democrația noastră!”, a declarat George Simion, după întrevedere.

Un tânăr de 28 de ani din Luduș a fost prins, marți, în Turda, conducând băut, sub influența drogurilor și fără permis. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
„În data 27 mai a.c., în jurul orei 02.50, polițiștii Biroului Rutier Turda au oprit pentru control un conducător auto care circula pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Turda.
Tânăr de 28 de ani din Luduș, prins în Turda conducând băut, DROGAT și fără permis
La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr de 28 de ani, din localitatea Luduș, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
„Polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore”
În urma analizelor de specialitate efectuate de Institutul de Medicină Legală, a reieșit prezența în organism a substanțelor psihoactive.
Astfel, polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore, acesta fiind depus la un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de 28 mai.a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, unde judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 zile”, a transmis IPJ Cluj.
ADMINISTRAȚIE
CONCLUZIILE consultărilor de la Cotroceni. Plan de măsuri pentru REDUCEREA cheltuielilor statului

Conform Administrației Prezidențiale, delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului minorităților naționale – au subliniat, la consultările informale de la Palatul Cotroceni, că înțeleg gravitatea situației legate de deficitul bugetar și și-au exprimat angajamentul de a contribui la identificarea unor soluții responsabile.
Potrivit sursei citate, în acest sens, la inițiativa președintelui Nicușor Dan, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv.
CONCLUZIILE consultărilor de la Cotroceni. Plan de măsuri pentru REDUCEREA cheltuielilor statului
„Pentru acest obiectiv, partidele menționate și reprezentanții minorităților naționale vor constitui un grup de lucru tehnic, care își va desfășura prima ședință joi, 29 mai, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. La întâlnirile acestui grup de lucru, din partea Administrației Prezidențiale vor participa domnii Radu Burnete și Dragoș Anastasiu”, a precizat Administrația Prezidențială.
Trei partide, PNL, USR și UDMR, s-au declarat gata să formeze viitorul guvern. Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat și o serie de posibile măsuri economice pe care viitorul guvern le poate lua pentru a rezolva problemele economice generate de deficitul bugetar excesiv. Nu sunt exclude creșteri de taxe și impozite.
La consultările informale de la Palatul Cotroceni, au fost prezenți și reprezentanții POT și parlamentarii neafiliați, AUR și SOS România refuzând să ia parte la discuții.

Vicecampioana României și câștigătoarea cupei, CFR Cluj, este prima echipă care sună adunarea pentru pregătirea noului sezon competițional. Dan Petrescu a anunțat convocarea lotului pentru miercuri, 11 iunie.
Reunirea echipei este programată pentru miercuri, 11 iunie, zi în care vor începe și primele ședințe de pregătire. Jucătorii vor rămâne la Cluj-Napoca până pe 20 iunie, apoi vor pleca în străinătate, scrie GSP.
CFR Cluj, vacanță scurtă. Pe 11 iunie se REUNEȘTE lotul. Cantonamentul, în Austria
Austria este locul ales pentru cantonamentul din această vară. Acesta urmând să aibă loc în perioada 21 iunie – 1 iulie.
„În această perioadă, băieții vor disputa și câteva meciuri amicale. Detalii despre partidele de verificare vor fi anunțate în curând”, a fost mesajul clubului.
Noul golgeter al României, Louis Munteanu va avea o vară plină, aproape fără niciun pic de pauză. Pe 1 iunie, jucătorul clujenilor se va prezenta la reunirea echipei naționale, apoi va pleca la Viena pentru meciul cu Austria, de pe 7 iunie.
A doua zi după meci, acesta va ajunge în cantonamentul echipei naționale U21 din Slovacia, acolo unde echipa lui Pancu va juca cu Italia, Spania și Slovacia, ultimul joc fiind pe 17 iunie.
Louis va reveni în țară pentru două zile, apoi va pleca din nou în cantonament, de această dată cu Dan Petrescu, în Austria, stagiul montan fiind în perioada 21 iunie – 1 iulie.
Otto Hindrich și Matei Ilie au fost incluși și ei în lotul preliminar pentru Campionatul European U21 din această vară. Lotul final de 23 de jucători pentru EURO va fi anunțat pe 4 iunie.