Connect with us

EVENIMENT

Deputatul Oana Murariu, realeasă președinte a USR Cluj. Cine mai face parte din conducere

Publicat


Oana murariu

USR Cluj și-a ales seara trecută noua conducere. În funcția de președinte al filialei județene pentru următorii aproape 4 ani a fost realeasă deputatul Oana Murariu.

Pe pozițiile de vicepreședinți au fost aleși:

Pițu Adrian Nicolae, programator, 44 ani, filiala Cluj-Napoca

Rus Vasile Ciprian, programator, 44 ani, Senator USR, filiala Cluj-Napoca

Rigman Ciprian-Doru, profesor de istorie, 49 ani, Deputat USR, filiala Turda

Trif George-Ionuț, jurist, 36 ani, consilier local, filiala Cluj-Napoca

Din Biroul Județean mai fac parte:

Muscă Elena, manager proiect, 46 ani, filiala Cluj-Napoca, consilier județean USR mandatul 2020-2024

Băltărețu Viorel, antreprenor, 50 ani, filiala Cluj-Napoca, Deputat USR legislatura 2020-2024

Timiș Ionela-Lucia, manager proiect IT, 39 ani, consilier județean, filiala Cluj-Napoca

Kudor Csaba, antreprenor, 44 ani, consilier local Huedin, filiala Huedin

Florea Andreea-Emilia, designer, 51 ani, consilier local Feleacu, filiala Feleacu

Farcaș Cristian-Ion, director național vânzări, 52 ani, filiala Cluj-Napoca

Udrea Flaviu-Dacian, Business Development Manager – domeniul IT, 36 ani, consilier local Florești, filiala Florești

Riter Marius, director comercial, 43 ani, consilier local Turda, filiala Turda

Cserei Paul-Tiberiu, antreprenor, 32 ani, consilier local Apahida, filiala Apahida

Iuga Horațiu-Dorel, programator, 40 ani, consilier local Baciu, filiala Baciu

O filială vie

Deputata Oana Murariu conduce filiala USR Cluj din octombrie 2022. În vârstă de 36 de ani, Oana Murariu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babes-Bolyai și două programe de master în „International and Comparative Business Law” și „Dreptul european si dreptul national al afacerilor”, fiind în prezent doctorand în drept la aceeași instituție de învățământ.

Din anul 2014 este avocat definitiv la propriul cabinet de avocatură. Este deputat la al doilea mandat, membră în Comisia juridică, de disciplină și imunități, a Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, a Comisiei penntru Regulament și a Comisiei pentru Statut. Reprezintă România în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Este membră a Biroului Național al USR.

„Le mulțumesc colegilor pentru încredere. Vreau ca alături de noul Birou Județean să accelerăm deschiderea și apropierea organizației noastre de clujeni.

Îmi doresc să fim și mai activi și prezenți la nivel județean. Suntem o filială vie, în creștere și îi invit pe toți clujenii dornici să pună umărul la schimbarea în bine a județului și a întregii țări să ni se alăture. Clujul are o resursă umană extrem de bine pregătită în domenii extrem de diverse și e momentul ca această resursă umană să facă un pas în față, în politică. Schimbarea pe care o așteptăm vine prin fiecare din noi!” a declarat Oana Murariu.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Cetățean străin arestat la Cluj. Era băut și a lovit cu mașina un tânăr pe trecerea de pietoni în Cluj-Napoca, apoi a fugit

Publicat

arestat

Poliția Cluj anunță că vineri seara în jurul orei 23.40, a fost înregistrat un accident de circulație pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca.

Din cercetările efectuate a rezultat că, un bărbat, de 36 de ani, cetățean străin, care se afla la volanul unui autoturism, ar fi acroșat un tânăr de 21 de ani, din Maramureș, aflat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, ulterior părăsind locul accidentului.

”În urma evenimentului, tânărul de 21 de ani a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Conducătorul auto a fost depistat la scurt timp de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.

Alcoolemie uriașă

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o alcoolemie de 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice. În temeiul probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind depus la un Centru de Reținere și Arestare Preventivă”, arată IPJ Cluj.

Bărbatul a fost prezentat, sâmbătă, instanței care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 zile.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și refuz de recoltare de probe biologice.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Drumeție pe Calea Partizanilor din Munții Apuseni, din toamnă. Grupul Șușman din Răchițele împotriva Securității

Publicat

De

Apuseni

În toamna acestui an, mai precis sâmbătă 20 septembrie, de la ora 10, se organizează prima drumeție pe Calea Partizanilor din Apuseni, care este primul traseu memorial-tematic din România.

Traseul a fost amenajat în 2024 prin locuri în care moții din Grupul „Susman” din Răchițele au luptat în anii 1950 împotriva trupelor Securității.

”Calea Partizanilor șerpuiește prin locuri interesante și peisaje copleșitoare. Cuprinde 9 panouri cu povestiri, informații și poze unice.

De asemenea, traseul beneficiază de o aplicație online în care sunt implementate ilustrații audio care fac experiența drumeției cu totul specială”, au transmis organizatorii proiectului.â

Icoanele luptei anticomuniste

Drumeția are loc în cadrul evenimentului ”Apuseni – Serbările Memoriei”, dedicat recuperării memoriei partizanilor din Gruparea ”Șușman” de la Răchițele, când va avea loc și vernisajul ”Teodor Șușman jr – Icoane ale luptei anticomuniste din Apuseni”.

De asemenea, duminică, 21 septembrie, interpretul Florin Dan Bota se va număra printre invitații speciali ai evenimentului acesta fiind un artist apreciat și reprezentativ pentru folclorul, portul și datinile „Țării Calatei”, unul dintre cele mai bogate spații etnografice ale Ardealului.

Citește mai departe

EDUCATIE

Mihnea Măruță: Copiii de azi se compară cu locul 1 de pe planetă de la 7-8 ani. Asta duce la anxietate și depresie

Publicat

De

Jurnalistul Mihnea Măruță a vorbit despre trei realități esențiale pe care trebuie să le înțeleagă orice adult care vrea să se apropie de generația tânără, în cadrul lansării ghidului „How to Adolescence”, desfășurată sâmbătă la TIFF.

Sâmbătă după-amiază, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), a avut loc lansarea ghidului „How to Adolescence | Tot ce ar vrea adolescentul tău să înțelegi”, un îndrumător dedicat părinților, profesorilor și tuturor celor care interacționează cu adolescenții. Evenimentul a avut loc la ora 17:00 în TIFF Lounge din Piața Unirii, Cluj-Napoca, și a reunit specialiști din domenii esențiale pentru înțelegerea adolescenței contemporane.

Ghidul este realizat de Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai, cu sprijinul Federației Tinerilor din Cluj și al companiei MSD România.

Trei idei esențiale despre noile generații

La eveniment au luat cuvântul dr. Călin Todoran, medic primar obstetrică-ginecologie, Livia Stan, Policy and Market Access Director, MSD România, prof. Mădălina Coman, dr. Emiliana Costiug, medic de familie și jurnalistul Mihnea Măruță, care a adus în discuție provocările reale și profunde cu care se confruntă adolescenții din zilele noastre.

„Aș vrea să plecați cu trei idei de la mine de la această întâlnire. Din ce am descoperit și eu în ultimii ani, nu putem înțelege această generație dacă nu înțelegem următoarele trei lucruri.

În primul rând, structura minții lor este construită, în ultimii zece ani, să zicem, pe modelul rețelelor de socializare, și anume apăs și mi se îndeplinește dorința în secunda următoare. Nu putem să îi înțelegem, să ajungem la sufletul lor, dacă nu înțelegem că în rețea, lor li se împlinesc dorințele imediat. De aceea, pentru ei, rețeaua este un spațiu mult mai atrăgător decât realitatea noastră. (…) Noi, ca părinți, ca profesori, trebuie să lucrăm pas cu pas, zi de zi, să îi reînvățăm că lucrurile cu adevărat importante din viață necesită răbdare pe termen lung: relația de cuplu, cariera, liniștea în viață, niciunul nu se desfășoară după modelul «apăs și se întâmplă»”, a explicat Mihnea Măruță.

Provocările prezenței online de la vârste fragede

Totodată, acesta a vorbit despre nevoia de validare pe rețelele de socializare a noii generație, un obiectiv care presupune mult efort din partea acesteia.

„A doua structură mentală pe care am descoperit-o ține de faptul că, pentru prima dată în istoria lumii, această generație are ca principal obiectiv, din cauza rețelei, să își creeze o dublură mai interesantă decât propria persoană. Principala activitate și preocupare a acestei generații este personajul cu numele lor, pe care îl creează în mințile urmăritorilor lor, și acest lucru îl fac zi de zi și reprezintă cea mai mare povară cel puțin până la 20-25 de ani. Dacă noi nu înțelegem faptul că această generație este obosită de numărul deciziilor pe care trebuie să le ia în fiecare zi, în rețea, ca să înfrumusețeze personajul cu numele lor din rețea, nu avem cum să ajungem la sufletele lor”, a mai arătat Măruță.

„Încă de la vârsta de 7-8 ani, copiii se compară cu cei mai grozavi oameni de pe planetă”

Nu în ultimul rând, Măruță a subliniat impactul periculos al comparațiilor continue cu figuri publice de succes la nivel mondial și cu idealuri irealizabile.

„Iarăși o premieră, acești copii, încă de la vârsta de 7-8, 10 ani, se compară cu cei mai fericiți și cei mai grozavi oameni de pe planetă, ceea ce nu exista în generațiile noastre și nu mai zic a părinților și bunicilor noștri. Acest lucru duce, pe plan mondial, la anxietate și depresie. Nu e normal să te compari din copilărie cu locul întâi de pe planetă. E normal să te compari cu băieții și fetele de la bloc, cu gașca ta, cu cei din preajma ta, și încet-încet să urci și să vei unde te situezi, iar numai câțiva să ajungă de nivel mondial, așa cum e normal.

Faptul că copiii și nepoții noștri se compară încă de la vârsta claselor primare cu cei mai bogați, cei mai realizați, cei mai de succes oameni, oamenii care își permit lucrurile cele mai extravagante de pe planetă le induce anxietate și depresie și de aceea sunt atât de nefericiți încă din copilărie”, a punctat acesta.

Lansarea ghidului vine ca un semnal de alarmă, dar și ca un sprijin concret pentru adulții care vor să se apropie cu empatie și înțelegere de generația tânără. Documentul oferă informații validate științific, dar și instrumente practice pentru a construi relații sănătoase și echilibrate între părinți, profesori și adolescenți.

Realizat sub forma unui joc de cărți cu întrebări pe care adolescenții și părinții și le pot pune reciproc, „How to Adolescence” poate deveni un instrument esențial în orice părinte sau profesor care dorește să înțeleagă mai bine universul complicat al adolescenței moderne.

Citește mai departe

EVENIMENT

Un clujean, al doilea om în statul român. A fost nominalizat de PNL pentru funcția de președinte al Senatului

Publicat

De

clujean

La finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL de duminică, Ilie Bolojan, președintele interimar al partidului, a anunțat propunerile pentru componența Guvernului și nominalizarea clujeanului Mircea Abrudean pentru funcția de președinte al Senatului.

”Sunt onorat de încrederea pe care conducerea Partidului Național Liberal mi-a acordat-o prin această nominalizare. Le mulțumesc colegilor pentru sprijin și susținere.

Am avut responsabilitatea de a asigura interimatul la conducerea Senatului în ultimele luni. Cu speranța că voi primi votul colegilor mei senatori, în ședința de plen de săptămâna viitoare, voi continua să îmi exercit mandatul cu seriozitate, profesionalism și echilibru.

Este un moment important, care implică responsabilitate și deschidere pentru dialog. Rămân dedicat valorilor democratice și misiunii de a servi instituțiile statului cu loialitate față de cetățeni”, a transmis Mircea Abrudean.

Un alt clujean, Daniel David, fostul rector al UBB, va continua să exercite funcția de ministru al Educației, propus tot de PNL.

În statul român, președintele Senatului este al doilea în ierarhie după președintele României.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate
OSZAR »