Lucrările de modernizare, reabilitare și eficientizare energetică a clădirii Prefecturii Cluj, monument istoric din anul 1910, au început în luna mai și vor dura un an. Prin proiect, se va respecta arhitectura originală, vor fi păstrate ramele de lemn ale ferestrelor cu feroneria de epocă, se va scoate în evidență curtea interioară, iar la subsol se vor amenaja săli de expoziții.

Cluj24 a vizitat, luni, în premieră, șantierul din clădirea Prefecturii Cluj, care a intrat, în luna mai, într-un amplu proiect de modernizare cu fonduri guvernamentale și europene de peste 33 de milioane de lei.

Lucrările vor trebui încheiate în 31 mai 2026, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, firmele din consorțiul care a câștigat licitația, au mobilizat, zilnic, zeci de muncitori, specialiști în restaurare.

Restauratorul de monumente istorice Sebastian Tudose, cel care se ocupă de lucrări, a declarat pentru Cluj24 că se lucrează asiduu la partea de restaurare a clădirii, stadiul acestora fiind cuprins între 6 și 10%.

”Ne întoarcem la arhitectura originală din 1910, refacem elementele meticulos, care vor face parte dintr-un ansamblu complet și unitar.

Pe fiecare domeniu avem specialiști, pe lemn, vitraliu, pardosele, fațade exterioare.

Cele mai multe intervenții le avem pe partea de fațada exterioară și la acoperiș. Avem elementele originale pe care putem să le păstrăm, iar cele lipsă le putem reface. Ferestrele vor fi restaurate toate, păstrând elementele originale, lemnăria și feroneria de epocă, dar vom păstra și pardoselile originale și parchetul.

Acoperișul va fi acoperit cu țiglă care va avea același aspect ca și cea originală”, a spus Tudose.

Acoperiș restaurat până în septembrie

Potrivit acestuia, dorința constructorilor este finalizarea fațadei exterioare și a acoperișului până în septembrie, urmând ca apoi activitatea să se concentreze în interiorul clădirii.

”Provocările cele mai mari sunt la nivelul subsolului unde trebuie decapat foarte mult și unde nu s-a intervenit niciodată de la inaugurarea clădirii”, a subliniat Tudose.

Restauratorul are o vastă experiență la monumente istorice, cum ar fi mănăstirile Voroneț, Tismana și Sucevița, Biserica Neagră din Brașov, podul lui Traian de la Drobeta Turnu Severin, Cetatea Turnu.

Seif din 1853

Un element inedit este faptul că, în timpul lucrărilor, s-a descoperit un seif masiv de 2-3 tone, din anul 1853, fabricat în Viena, având, în interior, certificatele originale, care nu a mai fost mișcat din loc de când a fost instalat în încăperea respectivă în 1910.

Prefectul Clujului, Maria Forna, a declarat la rândul său că pe șantier se lucrează multidisciplinar, la decopertarea acoperișului, la consolidare, la subsol, dar și la partea de restaurare a fațadei clădirii.

”Ritmul este susținut, iar eu sunt prezentă pe șantier cel puțin o dată la două săptămâni pentru a verifica stadiul lucrărilor. Avem întâlniri periodice cu dirigintele de șantier, din partea căruia primim raportări în fiecare vineri, iar informațiile privind evoluția lucrărilor le transmitem mai departe la MAI.

Clădirea va fi dotată cu lift

Clădirea este prevăzută și cu lift pentru accesul mai facil a persoanelor cu dizabilități. De asemenea, la subsol ne gândim ca spațiile reamenajate să găzduiască expoziții ale artiștilor contemporani clujeni și să fie accesibile și pentru cetățeni sau turiști.

Sper ca acestei bijuterii arhitectonice a Clujului să-i fie redată strălucirea”, a precizat Forna.

Aceasta a mulțumit colegilor din Prefectură și echipei de management a proiectului pentru implicare.

Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată luni despre faptul că, minorul Dondoczi Ovidiu Cosmin , în vârstă de 15 de ani, a plecat voluntar de pe strada Ialomiței din municipiul Cluj-Napoca.

Semnalmentele adolescentului sunt înălțime aproximativă – 1,50 m, aproximativ 45 de kg, tuns scurt.

La momentul plecării acesta era îmbrăcat cu o pereche de blugi de culoare neagră și tricou cu mânecă scurtă de culoare albă.

”Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minor sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!”, arată IPJ Cluj.

Povestea lui Dan Nistor e cunoscută de aproape toţi consumatorii de fotbal din România. S-a născut în Rucăr, în judeţul Argeş, şi s-a apucat de fotbal doar la 19 ani, când era paznic la un hotel. În câteva sezoane avea să devină unul dintre cei mai buni mijlocaşi din prima ligă. 

CURIOSUL CAZ AL DOMNULUI NISTOR

S-a remarcat prima oară la Pandurii, o echipă specială construită de Petre Grigoraş, care a zguduit establishmentul în Liga I pentru o scurtă perioadă, după 2010, când a jucat un fotbal spectaculos şi eficient, cu Nistor cap-limpede la mijlocul terenului. De la Târgu Jiu, Nistor a prins un transfer în Franţa, mişcare pe care încă o regretă. S-a întors cu primul tren înapoi în Liga I, unde a jucat mai mereu titular la Dinamo, Craiova, CFR şi acum „U”. Printre ele, a fost selecţionat de 7 ori la Naţională, prea puţin după părerea lui şi a celor care-i apreciază calităţile de adevărat număr 10, tot mai rare în fotbalul românesc.

În ultimii ani, cifrele lui au crescut spectaculos iar la „U” Cluj, Nistor pare că a reuşit să inverseze procesul de îmbătrânire, ca-n filmul The Curious Case of Benjamin Button, cu Brad Pitt. Secretul? Nu e nici un secret. Colaborarea cu Ioan Ovidiu Sabău, susţinerea fanilor, inclusiv după eşecuri, plus liniştea şi dragostea pe care i le oferă familia – toate acestea au făcut din Nistor unul dintre fotbaliştii remarcabili ai Superligii, la 37 de ani.

UŞI ÎNCHISE? FOTBAL SLAB? SE REZOLVĂ

Cu Dan Nistor ne-am întâlnit la stadionul din Centru. Venea de la refacere, după primul antrenament al zilei. Ne-am plimbat cu liftul între etaje şi am încercat mai multe uşi până am găsit o încăpere pentru interviu. Stadionul Consiliului Judeţean e nevoit să facă profit, aşa că parterul era ocupat de organizatorii Raliului, la etajul 2 se pregătea un majorat şi aşa mai departe. În curând, arena va fi luată în stăpânire de Untold, iar alb-negrii se mută pentru câteva meciuri la Sibiu.

Senzaţia e că „U” nu e acasă pe Cluj Arena. Un sentiment care-l râcâie şi pe Dan Nistor.

A avertizat în mai multe rânduri că spune întotdeauna ce gândeşte. Interviul de faţă nu face excepţie. Şi-a arătat nemulţumirea că „U” nu are o bază proprie, că cluburile din ţară nu investesc în academii, că Naţionala merge prost şi că jucătorii tineri nu înţeleg ce şansă uriaşă li s-a dat în momentul în care au semnat cu o echipă profesionistă de fotbal.

Ai spune că Nistor e cusurgiu sau dificil, cum l-au caracterizat unele personaje cu care n-a privit la fel fotbalul, dar în discursul lui se poate remarca un detaliu important: la fel ca pe teren, în apropierea careului de 16 metri advers, Nistor devine optimist şi când totul pare pierdut, el găseşte oportunităţi şi soluţii.

Va fi bine până la urmă, e de părere decarul lui „U”. Şi cu academiile, şi cu Naţionala, şi cu baza sportivă a Universităţii Cluj: „Am eu gura mai mare, dar sunt băiat bun”.

CE E MAI IMPORTANT DECÂT FOTBALUL

– Fiul tău joacă la juniorii clubului la care tu eşti unul dintre căpitani. Cum se construiește relația tată-fiu din perspectiva asta? Te mai critică după înfrângeri?

– Da, când pierd plânge tot timpul. Când jucăm acasă, vin copiii în vestiar. Tati, nu-i nimic!, și se pune pe plâns. Asta mă râcâie așa, îmi creează un disconfort. Băi, n-am putut să-l bucur! Când câștigăm și dau gol, îmi trimite imediat mesaje. Tati, sunt mândru de tine! 

Și asta explică faptul că sunt la un nivel bun în ultimii ani, fiul meu mă motivează foarte mult. Lucrurile pe care mi le spune el, faptul că vine seara și mă ia în brațe. N-aș putea adăuga foarte multe cuvinte, sunt lucruri de nedescris. Joacă pe alt post decât cel pe care evoluez eu. El e fundaș central de picior stâng, foarte agresiv, total opusul meu. Vedem ce va fi. În primul rând să fie sănătos, că altele le facem noi.

Dan Nistor (37 de ani) şi fiul său, Matteo (8 ani), jucători la „U” Cluj. Foto: Peter Andrea

– Cum te comporți ca părinte la meciurile lui?

– Stau la gard și nu zic absolut nimic. E o temă importantă. Aud anumiți părinți la meciuri, lângă mine: fă așa, drege așa! Bun, dar avem un antrenor pe margine. El de ce mai stă acolo? Trebuie să lăsăm antrenorii să-și facă treaba și cred că, în felul ăsta, copiii noștri se vor dezvolta. Eu îl duc să facă sport în primul rând. Nu sunt genul de părinte care-și forțează copilul să calce pe urmele lui. Niciodată nu voi suna antrenorii să le cer să-l bage pe fiul meu, să-l favorizeze. Știu că în felul acesta i-aș face un mare rău. Mai devreme sau mai târziu sita va cerne și el va fi dat la o parte. Dacă nu ești bun, n-ai cum să reușești. Mai important decât fotbalul e să deprindă niște lucruri care să-l pregătească pentru viață. 

COPIII BUNI, OBLIGAŢI SĂ PLECE DIN ŢARĂ

– Poți să ne dai un exemplu?

– Ceva simplu. Îmi plac lucrurile foarte bine făcute, pentru că și eu am fost crescut în spiritul ăsta. Așa că ne trezim dimineața, își face patul, ne spălăm pe dinți, micul dejun, îl ducem la școală. Nu sunt exigent cu el, dar vreau ca lucrurile să fie făcute cum trebuie. Să zicem că vine o echipă să-l ia la 10-12 ani și merge singur în cantonament. Cu niște deprinderi sănătoase de acasă îi va fi mult mai ușor: faci patul, îţi lași lucrurile în ordine, te speli pe dinți, faci rugăciunea de seară.

„Sută la sută m-aş bate cu părinţii. Dacă eu sunt antrenorul, te rog să mă respecţi. Acasă, spune-i ce vrei”

– Ar fi o variantă pentru tine să lucrezi la copii și juniori?

– Nu, imposibil! Sută la sută m-aș bate cu părinții. Ți-am dat exemplul de mai devreme: eu mă duc la meciuri și nu spun nimic și tu, de lângă mine, dai indicații antrenorului? Dacă eu sunt antrenorul, te rog să mă respecți. Acasă, spune-i ce vrei. Să dribleze, să dea pasă, ce vrei. Pentru unii copii și părinții sunt un obstacol. Tentația e să crezi că, dacă merg de mici la un turneu, iau locul întâi sau copilul iese jucătorul turneului, gata, e fotbalist sută la sută. Oameni buni, din 4-5.000 de copii, dacă ies doi-trei să fim mulțumiți. Aria de selecție poate părea mare, dar reușitele sunt puține. Și mai e ceva. Marea majoritate a copiilor buni pleacă afară pentru a avea șanse să-și fructifice talentul.

– Asta e o constatare sau o recomandare?

– Și o constatare, și o recomandare. Și nu vine doar din partea mea. Păi noi vorbim de academii. Așa, ce academii avem noi? Știe cineva ce înseamnă o academie? Nu știe. Putem merge la vecinii noștri de aici, din Ungaria, să vedem o academie. Adică o academie nu e să mergi să plătești X bani pe lună, să joci o oră și jumătate pe zi și să faci trei antrenamente pe săptămână. 

– Dar ce consideri că e? La ce trebuie să fie atenţi părinţii când îşi trimit copiii la fotbal?

– Academie înseamnă că vine copilul frumos de dimineață, ia micul dejun acolo, îl duci la școală, apoi vine la antrenament, își face temele, eventual doarme acolo. Din păcate, la noi nivelul e foarte jos. Vorbim de școli de fotbal peste tot, dar o academie în adevăratul sens al cuvântului este doar la Hagi. Masă, odihnă, școală, fără taxă pentru cei de elită. Nu vreau să intru în amănunte. Aș supăra multă lume de aici din Cluj. Știu foarte multe, deși nu sunt de atât de mult timp în oraș și, din păcate, totul e numai pe bani. Ok, plătești taxa, dar nu ai niciun beneficiu. 

O SOLUŢIE: MENTAL COACHING PENTRU JUCĂTORI

– Nu mai vorbim de accesul la specialiști în nutriție sau psihologie…

– Sunt echipe care mai au specialiști. Sunt mulți fotbaliști care fac mental coaching. Chiar și băiatul meu face cu o fată de la București. Pe Skype, îi învață niște lucruri, pentru că el e un copil foarte, foarte timid. Nu e ca mine, seamănă cu mama lui mai mult. Dar se văd rezultatele. Fata aia îl învață niște lucruri… Cred că și pe mine m-ar ajuta. Sunt lucruri interesante și vedem rezultatele. Uite, el avea o chestie de frică, atunci când intra în teren și juca împotriva unor adversari mai mari, cu un an mai mari să zicem. Și i-a dat tot felul de exemple, istoria lui David și Goliat. Și poate că n-a funcționat din prima, dar să vezi cum dă de pământ acum cu ei. Eu cred că vor intra și la noi lucrurile pe un făgaș normal. Sunt sigur de asta. Am eu gura mai mare, dar sunt băiat bun.

– Clujul e un oraș comod pentru a-ți crește copiii?

– Da, e comod. Dar e și un oraș foarte, foarte scump în același timp. Nu știu, cred că e mai scump decât Bucureștiul. Dar da, ai toate posibilitățile. Practic nu te plictisești. Trece ziua ca și cum ai bate din palme. Acum e ora 8, acum e ora 20, ca să zic așa. Lucrurile sunt foarte rapide și chiar n-ai timp de respiro, e un oraș fabulos din perspectiva asta. Eu sunt mai liniștit, mai merg la peşte prin zonă, în afara Clujului, şi în rest mă pregătesc pentru licențele de antrenor. Nu prea merg eu la spectacole. Nu-mi place aglomerația. Nici Untoldul nu-mi place. Am fost acum doi ani, dar nu mi-a plăcut. Prea multă agitație, prea multă lume.

„Clujul un oraş foarte, foarte scump. Dar aici ai toate posibilităţile, nu te plictiseşti”

– Cu traficul cum te descurci? Acolo nu poți să verticalizezi, să driblezi. 

– E destul de bine, stau foarte aproape de stadion, când are nevoie soţia de maşină vin pe jos, aşa că nu-i nici un fel de problemă. Sunt aproape şi de baza de antrenament a copilului și de școală. 

LA SIBIU, UN STADION PLIN DE FULARE ALB-NEGRE

– Apopo de Untold, cum ai primit vestea că “U” Cluj nu va putea marca un moment important din istoria clubului – revenirea în cupele europene după 53 de ani – cu un meci pe Cluj Arena?

– Da, n-avem ce face. Acest Untold se desfășoară an de an, practic e a zecea ediție dacă nu mă înșel. Astea sunt posibilitățile, trebuie să le respectăm și să mergem mai departe. Poate cine știe, dacă reușim să ne calificăm vom juca şi pe Cluj Arena. Sunt oricum convins că ne vom simți ca acasă la Sibiu, datorită fanilor noștri. Vom juca pe un stadion plin de fulare alb-negre, un public care ne va împinge spre victorie. Avem o datorie față de ei pentru Cupa pierdută la Sibiu în urmă cu doi ani și jumătate, un prilej să ne luăm revanșa.

Dan Nistor în mijlocul fanilor Universităţii Cluj. Sursa foto: instagram.com/nistor_dan_16

– E al patrulea tău sezon la Universitatea. Poate la Pandurii să fi stat mai mult. Până la urmă ai avut tu mai mult nevoie de “U” Cluj sau a avut acest club mai multă nevoie de tine?

– Nu știu, lucrurile s-au făcut pe repede înainte cu transferul meu aici. Era februarie 2023, m-a sunat Gabi (n..r. – Gabriel Giurgiu) seara, pe la zece și ceva. Eu, cu două zile înainte, tocmai semnasem prelungirea cu Craiova, pe încă trei ani. Ca să vă dați seama în ce țară trăim, totuși. Adică semnasem prelungirea, lucrurile erau clare, și în ultima zi de transferuri primesc un telefon de la Cluj: Dane, cei de la Craiova nu mai au nevoie de tine! Cum nu au, doar ce am semnat un nou contract? 

„Când lucrurile merg prost trebuie să-ți asumi…Nistor, Chipciu, Artean…ei sunt de vină. Dar și când merg bine, toată lumea te pupă”

M-am gândit puțin. Soția mea, ardeleancă din Alba, n-a fost de acord la acel moment. Ce, ești nebun? Te duci să retrogradezi, să-ți treci în CV o retrogradare? I-am zis să stea liniștită, că nu o să se întâmple asta. Cunoșteam în mare măsură jucătorii de aici, oamenii din conducere, pe antrenor, semnalele erau pozitive. Și iată că destinul m-a adus bine, atât pentru mine, cât și pentru club. Nu pot să zic că am venit eu și am făcut eu nu știu ce mari lucruri. Sunt fotbalist profesionist și asta e treaba mea. Am o experiență, la fel ca Alex Chipciu, Artean, așa că e clar că noi trebuie să tragem echipa după noi. E o responsabilitate. Când lucrurile merg prost trebuie să-ți asumi…Nistor, Chipciu, Artean…ei sunt de vină. Dar și când merg bine, toată lumea te pupă.

– Pe Chipciu îl știai de dinainte să împărțiți vestiarul la Cluj?

– Nu, nu ne cunoșteam. Salut-salut, atât. Plus că avusesem niște divergențe la meciul  acela, Craiova – CFR, când ne-au bătut la noi acasă. Ne-am înjurat pe teren, ca la fotbal, nimic altceva. Dar acum mă înțeleg cu el de parcă ar fi fratele meu. Stăm împreună în cameră în cantonamente, nevestele sunt prietene, ieșim la mese. S-a închegat o relație senzațională și chiar mă bucur pentru acest lucru, pentru că Alex e un om și un jucător fabulos. Tot respectul meu pentru el.

Îmbrăţişat de coechipieri după un gol. Foto: Peter Andreea

TERMOPANE LA SEMNĂTURĂ

– Povestea ta e cunoscută. Un portar de hotel din Rucăr pleacă într-o dimineață, la finalul programului, pentru a juca un meci de fotbal care-i schimbă viața.

– Da. Lucram de la 7 seara la 7 dimineața. Mă sună un prieten. Vezi că mâine avem finala Cupei României pe județ. Dimineață la 7 venim după tine. Habar n-aveam eu, eram la costum la hotel. Zis și făcut, la 7 au venit băieții să mă ia. 7-8 inși într-un Logan, hai la meci! Hai! Am jucat pe “Nicolae Dobrin”, cu FC Argeș care era în Liga a treia pe atunci. Am primit o pereche de ghete Adidas, filet. Era o căldură insuportabilă, dar gazonul era verde, impecabil. Mi-am zis că dacă nu fac acolo ceva, nu o să mai fac niciodată nimic. I-am spart pe ăia: 2-0 am bătut, am obținut și penalty. După meci a venit patronul de la Internațional Curtea de Argeș (n.r. – Benone Lazăr): Nu vrei să vii la noi, în Liga a treia, vrem să promovăm. Du-te dom’le de aici, i-am spus. Lăsați-mă cu vrăjelile astea. Ce să mai fac eu, la vârsta mea?

„În mintea mea îmi spuneam că ăștia îmi fac manevra. Am pus banii sub pernă și i-am păzit toată noaptea”

– Până la urmă ai dat curs ofertei.

– Au revenit printr-un prieten comun, din Rucăr. Eram un copil, aveam 19 ani, 18 ani jumate. Tata nu voia să semnez pe cinci ani, că e prea mult. M-am dus într-un cantonament cu ei, la Băile Herculane. Au venit și mi-au pus în față un contract pe cinci sezoane. Mi-au spus că, dacă nu semnez, pot pleca acasă de a doua zi, că am tren de dimineață. Mi-am sunat familia. Tata rămăsese tare pe poziții: Nu, bă, lasă că găsim aici în județ echipă, vedem noi ce facem. 

Am trecut peste ce-a spus el și am semnat. Mi-au dat 5.000 de euro la semnătură atunci, pe loc, și un salariu de 800 de lei sau 1.000 de lei. Nu mai văzusem euro în viața mea. N-am dormit toată noaptea. În mintea mea îmi spuneam că ăștia îmi fac manevra. Am pus banii sub pernă și i-am păzit toată noaptea. Am mers a doua zi la poștă și le-am trimis banii părinților. Ei au pus termopane la casă, eu m-am lansat în fotbal. Și a urmat traseul pe care-l știți.

– Te gândeai atunci că vei ajunge până aici?

– Da de unde! Privind în urmă, sunt mândru de ce am realizat. Îmi amintesc că primul meci la care m-a dus tata în Liga 1 a fost un FC Argeș – Steaua. Eram fascinat de Jean Barbu, avea un stâng senzațional pe care și-l punea în valoare la loviturile libere. După aia, fără juniorat, nu mă mai gândeam eu că ajung vreodată fotbalist. Îmi amintesc de hotelul ăla de la Rucăr, cumva exclusivist, cu toată lumea bună de acolo. Eu eram în uniforma de portar. Îmi lăsau fetele care găteau o porție cu mâncare la bucătărie. Mâncam pe la două noaptea și mă uitam la stiva aia de vase murdare. Și le luam pe rând, linguri, cuțite, furculițe, farfurii. Le luam și pe dimineață le făceam lună și bec. 

Nistor la munca de jos. Foto: Peter Andreea

„Domnul Sabău știe cum să mă gestioneze. Acești ultimi doi ani sunt cei mai buni din cariera mea. Sper ca și următorul sezon să fie la fel de bun, ba chiar și mai bun”

– Dane, să aruncăm şi o privire în buletin. Paradoxal, deși ai 37 de ani, parametrii tăi s-au îmbunătățit în ultimele două sezoane. Lumea așteaptă o explicație spectaculoasă.

– Da, în mare măsură cred că e ceva nativ. Am început fotbalul când unii chiar se lasă, ca să exagerez puțin. Sunt un băiat de la țară, crescut pe acolo prin munți. Poate și aerul mai tare, poate și brânza aia de Rucăr, cașcavalul, cum mai glumesc colegii. Dar e și multă seriozitate, multă muncă, domnul Sabău știe cum să mă gestioneze. Cum ai spus și tu, cred că acești ultimi doi ani sunt cei mai buni din cariera mea. Sper ca și următorul sezon să fie la fel de bun, ba chiar și mai bun.

NOUL OBIECTIV: SĂ-ŞI DEPĂŞEASCĂ BUNUL PRIETEN

– E o țintă pentru tine să depășești recordul lui Dănciulescu legat de numărul de prezențe în Superliga?

– Atât timp cât voi fi sănătos… Chiar făceam o glumă cu el și chiar mă ruga să-i depășesc recordul. Spunea că la meciul cu numărul 516 ar fi foarte mândru și foarte bucuros să fie prezent și să-mi înmâneze un tricou cu noua bornă. E un prieten foarte bun, chiar pot spune că face parte din familia mea. Cât am fost la Dinamo am învățat lucruri extraordinare de la el.

– Ai avea nevoie de un an aproape perfect să reușești să bați recordul la finalul sezonului viitor. Tu ai 481 de prezențe în prima divizie din România.

– Pe acolo, 481, 482. Sezon perfect? Cred că mai pot în continuare să joc şi după sezonul ăsta, dacă nu am parte de o accidentare serioasă. Şi pot bate recordul anul viitor. Cred că mai pot face față la acest nivel și mă bucur în continuare de fotbal. Mi-a amintit cineva că sunt la al 15-lea sezon în Liga 1.

Evoluţiile şi golurile lui Nistor din ultimele sezoane l-au transformat într-o memă în care e comparat cu „adevăratul Ronaldo”. Sursa: facebook Emil Moldovan.

SOMNUL DE DUPĂ-AMIAZĂ, SFÂNT

– Până la urmă cum e să joci fotbal la 37 de ani? Te uiți mai des la tabelă să vezi cât mai e de jucat?

– Chiar nu mă uit, foarte rar fac asta. Cred că am prins o plăcere și mai mare de a juca după ce am înaintat în vârstă. Am făcut și eu greșeli când eram mai tânăr. Am mai spus-o, cea mai mare a fost când am ales partea financiară. Îmi reproșez alegerea a pleca în Franța, la Evian, în 2013. Aveam varianta Malaga, în Spania, dar am ales cu gândul la valoarea contractului. Aveam un salariu mic la vremea aceea în România. Când a venit oferta din Franța, cifrele erau de 20-30 de ori mai mari, iar calculul a fost simplu: am o familie care nu vreau să ducă lipsă de nimic atunci când voi ieși eu din fotbal. 

– S-a schimbat ceva în rutina ta de jucător profesionist? Ce faci diferit față de perioada în care erai în vârful formei tale fizice?

– Un lucru foarte important, pe care nu-l făceam înainte, este să dorm o oră și jumătate la prânz după antrenament. Am chestia asta de vreo trei ani și văd că-mi priește, mă odihnesc și mă recuperez foarte bine. Antrenamentele nu le mai fac la sută la sută. Un exemplu: dacă avem 10 bucăți de 400 de metri, fac doar 8, pentru a fi proaspăt la joc. Și văd că m-am simt foarte bine. N-am avut accidentări în ultimul an, alerg 12-13 kilometri pe meci, e un lucru bun la o vârstă înaintată.

TINERII NU PRICEP CE ŞANSĂ LI S-A DAT

– Sunt tot mai mulți jucătorii care amână momentul retragerii și ajung să joace până spre 40 de ani. Nu mai este ca pe vremuri când ieșeai din scenă pe la 32-33.

– Da, aveți dreptate. Dar nu vreau să jignesc jucătorii tineri. Chiar zilele astea vorbeam: băi, veniți voi din urmă și luați-mi locul, preluați toată responsabilitatea asta ca să ajungeți fotbaliști! Din păcate nu prea mai vin din urmă. Îmi pare rău să spun asta, dar acesta este adevărul. Exemplele sunt foarte multe. Jucătorii de la Under 21 au jucat o semifinală de Campionat european. Nu s-a transferat niciunul la o echipă wow. Apoi, în competiția internă sunt foarte mulți străini, și cu asta nu prea sunt de acord. Jucătorii tineri sunt frustrați pentru că nu prea joacă. Dar demonstrează, arată că meriți să joci!

Eu le spun tot timpul: Bă copii, aveți o șansă extraordinară. Profitați de șansa asta! De ce să nu împlinești tu 35 de ani când te laşi de fotbal și să ai vreo 10 apartamente? Să-ți vină chiriile și să stai liniștit. Ia du-te la Petrom și bagă benzină. Sau du-te pe câmp cu sapa, să vezi ce ușor e. Dar ei nu vor să înțeleagă. Cum ajung la ceva bani din fotbal, se văd cu sacii în căruță. Şi nu mai trag. Dar banii ăia, mai târziu, nu–i vor mai avea. Sacul se golește, dacă tot iei, iei, iei și nu pui. Ai o șansă să te realizezi pe viață și nu vrei să înțelegi asta? Îmi pare rău. Ce urmează e previzibil. Nu mai ești junior, te plimbi pe la ligile inferioare, nu mai primești banii la zi, memorii, frustrări, și ajungi să te lași de fotbal.

Bannerul ştie ce spune. Foto: Peter Andreea

MAI MULTĂ ÎNCREDERE

– Care e problema lor, care e cel mai mare dușman al lor?

– Nu știu,  poate și anumiți impresari care le promit marea cu sarea. Poate și chestia a noastră că suntem români și nu avem o mentalitate corectă. Eu cred că jucătorii români sunt foarte, foarte talentați. Mai apar tentațiile, dar atunci ai nevoie de cineva care să fie lângă tine, familia, o femeie, care să te echilibreze. 

– Pe de altă parte, ni se demonstrează mereu că jucătorii români au o problemă în a se conecta la intensitatea cu care se joacă în campionatele importante.

– Da, asta e și povestea mea. Când am mers în Franța credeam că mi se cuvine totul și că va fi totul foarte ușor. A fost o greșeală să merg acolo, da, campionatul francez e unul foarte puternic și foarte agresiv. Se băgau materiale, în termeni fotbalistici. E foarte greu să reușești acolo. Dar să nu fim atât de prăpăstioși, mai avem jucători în Italia, în Spania, poate începe să se miște ceva. Nu știu, să aibă mai multă încredere în ei, să aibă pe cineva acolo lângă ei, și pot realiza lucruri frumoase. Naționala a fost prezentă la Euro în urmă cu un an, poate vom ajunge la barajul pentru Mondiale, pentru că locul 1 în grupă e foarte greu. Vom vedea ce va fi.

„Când apar tentațiile, ca jucător tânăr ai nevoie de cineva care să fie lângă tine, familia, o femeie…”

NAŢIONALA E TOT MAI DEPARTE

– Crezi că meritai mai multă atenție din partea selecționerilor?

– Nu vreau să dezvolt prea mult discuția asta, pentru că aș da în anumite persoane. Nu mai am mintea de acum 10 ani să stau să mă cert cu lumea. Eu știu ce era, poate într-o zi voi deschide acest subiect și voi pune punctul pe ce trebuie.

– A fost o declarație relativ recentă în care spuneai că Clujul e departe, ca să explici faptul că antrenorul de la acea vreme nu-și trimitea secunzii la meciurile Universității.

– Era Edi Iordănescu atunci. Am avut o relație foarte bună cu dânsul, dar de atunci n-am mai prea interacționat. Probabil s-a supărat, dar am avut dreptate. Să vă dau un exemplu, păstrând proporțiile. Modric are 38-39 de ani și ați văzut ce poate face la nivelul acela. La ce văd de la o zi la alta, cred că e capitol închis pentru mine. Am auzit multe vorbe și despre ce se întâmplă la echipa de tineret, și pe la Under 19, Under 17. Repet, nu vreau să jignesc pe nimeni. Dar sunt niște persoane acolo care iau deciziile şi nu e bine. Nu vreau să le dau acum numele. Suntem supărați că jucătorii noștri români nu joacă, dar uitați-vă și voi la Liga 1, e plină de jucători străini.

OPINIE RESPECTATĂ SAU PE CÂMP CU OILE

– Au fost și voci care te-au plasat în rândul jucătorilor dificil de antrenat.

– Da, da, am și un fizic foarte… sunt foarte mare, să mă iau să mă bat cu ei. Nu sunt recalcitrant, dar sunt genul de persoană care… nu știu, dacă gazonul ăsta e verde și tu-mi spui că e alb, avem o problemă. N-am cum să accept. Asta am învățat-o de la Rădoi. Mai devreme sau mai târziu tot se va dovedi că ai dreptate. Poate asta e explicaţia, că am ținut-o pe a mea când au fost lucruri neclare. Și, mai târziu, s-a dovedit că aveam dreptate. 

Dan Nistor şi celebrarea favorită la gol. Foto: instagram.com/nistor_dan_16

– Ai o legătură afectivă puternică cu Dinamo. La un moment dat, chipul tău apărea pe autocarul câinilor roșii. Vrei să urmezi o carieră de antrenor. Pare că ai multe variante, să te întorci la Dinamo, să faci echipă cu nașul Pintilii, un tandem poate cu Chipciu. Ce șanse sunt să prinzi metroul la Cluj?

– (râde) Nu știu ce să zic, nu știu cât va dura. Chiar nu m-am gândit. Eu cred că mai am de jucat. Când va fi momentul, probabil voi alege un proiect serios. Vreau să devin un antrenor secund, dar unul care să ajute în mod real. Să aibă opinii care sunt luate în considerare, nu doar să pună copetele pe teren. Altfel, mai bine mă iau și mă duc la stână la Rucăr, și stau cu oile și cu vacile. Vreau să am și eu punctul meu de vedere, asumat. Dacă greșesc, eu plătesc. 

„Vreau să fiu un antrenor secund care ajută în mod real, nu doar să pună copetele pe teren”

– A fost vreun antrenor cu care ai făcut click instant?

– Am avut o relație bună cu toți antrenorii. Mai ales cu domnul Grigoraș…era senzațional. Că povesteam mai devreme de Edi Iordănescu, la fel și cu el, senzație. Cu nea Ando, cu Mircea Rednic. Am avut acel clinci cu Florin Bratu la Dinamo, dar n-a fost nimic din partea mea. El s-a enervat mai tare, dar nu înțeleg de ce. Chiar și cu Uhrin am lucrat bine. N-am avut probleme cu antrenorii. Dacă m-au pus să alerg 3.000 de ture, asta am făcut. N-am făcut nazuri, am avut relații bune cu majoritatea. Și acum, cu Mister avem o relație senzațională. Evoluțiile mele de pe teren i se datorează în mare măsură lui. 

NUCLEUL LUI SABĂU

– Ce a făcut Ioan Ovidiu Sabău special de v-a reuşit un sezon atât de bun?

– A creat un nucleu de 5-7 jucători pe care îi ţine permanent acolo. Care consideră dânsul că merită să fie acolo. Pe lângă, mai aduce nişte plombe, 2-3 jucători. Dacă se integrează, bine. Dacă nu, la iarnă schimbă. Dar nucleul ăla rămâne. Dacă schimbi 15 jucători odată, nu ai făcut nimic. Domnul Sabău e un antrenor special. Nu strigă după tine, nu te înjură, îţi explică, vorbeşte mult cu tine. Stă cu noi la cafea, ne povesteşte de când juca dânsul fotbal, astea sunt chestii care-ţi plac, care te fac să te simţi bine şi care ne unesc ca echipă. 

– V-a povestit şi despre Brescia? Clubul se desfiinţează după 114 ani…

– Da, a fost foarte supărat când a aflat. A avut acum ceva timp o întâlnire cu fostele glorii în Olanda, la Feyenoord. A venit foarte impresionat de ce-a văzut acolo: era terenul pe care se juca şi încă 10 terenuri pe lângă. Asta e infrastructură, nu ce avem noi aici. Noi ne antrenăm la Cucuieţii din Deal şi pe tot felul de terenuri sintetice. E imposibil să performezi aşa…

La prezentarea echipamentului pentru noul sezon. Foto: FC Universitatea Cluj pe facebook

BAZA LUI “U”, ODATĂ CU METROUL?

– Domnul Sabău cere o asemenea bază de foarte mult timp la Cluj

– El asta îşi doreşte foarte mult! A zis că dacă reuşeşte şi chestia asta, e maximum ce poate face pentru club. Echipa trebuie să aibă un loc al ei de cantonament, ideal cu două terenuri de antrenament. Te duci dimineaţa, mănânci micul dejun la 8, la 11 ai antrenament. Stai şi tu o oră în pat, stai întins, te relaxezi, bei o cafeluţă, mai asculţi o muzică, mai citeşti o carte şi după mergi la antrenament. Eşti într-un singur loc, nu te tot plimbi. Aşa vii aici, la Cluj Arena, dar e turneu, e raliu şi ce mai e. 

– Din ce ştii, există perspective că „U” Cluj ar putea avea o bază sportivă?

– Aşa se aude. Sperăm. Dar ştii cum e: e gata metroul. Când? Nu ştim. 

text: Emil Moldovan
fotografii: Peter Andreea.