Connect with us

EVENIMENT

VIDEO Porci aruncați cu excavatorul într-o groapă comună la Cluj, unul mai mișca. Era focar de pestă porcină. Explicațiile DSVSA

Publicat


porci

Un focar de pestă porcină africană a fost înregistrat la o gospodărie de pe strada Valea Seacă din Cluj-Napoca, mai mulți porci fiind uciși de veterinari și aruncați cu excavatorul într-o groapă comună, pentru a preveni răspândirea bolii. Unul dintre ei mai mișca. Care sunt explicațiile autorităților.

Directorul DSVSA Cluj, Ioan Bradea, a declarat, marți, că au fost 7 porci morți în gospodăria respectivă, iar alți 12 au fost omorâți de medicii veterinari, așa cum prevede procedura în astfel de cazuri.

„A fost un focar de pestă, au fost colegii mei la ucis, că asta este procedura când avem un focar pozitiv, se convoacă Centrul Local de Combatere a Bolilor la Prefectură care decide uciderea și îngroparea suinelor. În total au fost 19 porci, 7 fiind deja morți.

Noi luăm măsuri în prima zi în care avem buletinul de analize, de aceea ne-am și grăbit cu neutralizarea alternativă, ca să evităm transportul, incineratoare, mai ales că noi, în Cluj, nici nu avem, și pentru a preveni răspândirea bolii.

Mai avem patru focare, două la Mica și la Câțcău și două la Mintiu Gherlei la care mâine sau poimâine e stingerea, adică au trecut 30 de zile de la izbucnirea focarului și dacă n-au mai apărut cazuri, după o verificare a zonei pe o rază de 10 km, se declară focarul stins”, a declarat Ioan Bradea.

Verificări despre eutanasiere

Referitor la faptul că un purcel aruncat în groapa comună mai mișca, Bradea a precizat că, probabil, metoda de eutaansiere nu a avut efectul complet și că medicul veterinar care a fost la focar va da explicații.

Potrivit acestuia, DSVSA Cluj va declanșa și o anchetă la gospodăria respectivă, pentru încălcarea normelor de igienă sanitar-veterinară.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EDUCATIE

FOTO. UMFIH a primit vizita delegației Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) România

Publicat

Joi, 12 iunie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a primit vizita delegației Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) România.

Delegația OMS a fost condusă de Caroline Clarnival, Director General al OMS România, însoțită de Silvia Gatscher, Health Operations Manager și Anneliese Bauer, Public Health and Laboratory Consultant. Din partea universității, oaspeții au fost întâmpinați de prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, alături de prof. dr. Sorin Claudiu Man, prorector pentru dezvoltare academică și administrație universitară.

Această vizită reprezintă o recunoaștere a rolului activ și esențial pe care universitatea clujeană îl are în formarea și dezvoltarea profesioniștilor din domeniul sănătății. Discuțiile purtate au fost concentrate pe conturarea unor direcții concrete de colaborare între UMF „Iuliu Hațieganu” și OMS cu accent pe dezvoltarea profesională și umană a viitorilor medici.

Printre temele abordate s-au numărat:

  • Introducerea unor module de curs dedicate comunicării pentru studenți, rezidenți și medici specialiști;
  • Dezvoltarea unui modul în curricula universitară privind recunoașterea și prevenirea violenței de gen;
  • Organizarea de workshopuri pentru rezidenți și medici specialiști, axate pe gestionarea stresului profesional și prevenirea burnoutului;
  • Identificarea de oportunități pentru colaborări în proiecte comune dedicate sănătății publice.

„Această vizită reconfirmă angajamentul comun pentru un sistem medical mai empatic, mai bine pregătit și mai rezilient, iar deschiderea Organizației Mondiale a Sănătății spre parteneriat cu instituțiile de învățământ superior este un semnal încurajator pentru viitorul educației medicale din România. Ne bucurăm de această întâlnire și considerăm că vizita OMS la UMF «Iuliu Hațieganu» reprezintă o validare a excelenței academice și a contribuției noastre continue la sănătatea publică națională și internațională”, a transmis conducerea universității.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Două persoane din Cluj-Napoca, reținute după ce au furat mai multe unelte electrice dintr-o mașină parcată

Publicat

Poliția

Două persoane din municipiul Cluj-Napoca, bănuite că ar fi furat unelte electrice în valoare de aproximativ 6.500 de lei dintr-un autoturism, au fost reținute în urma unor percheziții domiciliare desfășurate de polițiști în dimineața zilei de 12 iunie.

La data de 12 iunie, începând cu ora 06:00, polițiștii Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, au desfășurat o acțiune amplă pe raza de competență.

În cadrul acțiunii au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost identificate și reținute două persoane, respectiv un bărbat de 33 de ani și o tânără de 21 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt.

Au furat unelte electrice dintr-o mașină parcată

În fapt, la data de 6 iunie, în jurul orei 10:55, cele două persoane ar fi sustras mai multe unelte electrice, dintr-un autoturism parcat în zona Pieței Oser din municipiul Cluj-Napoca.

Prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 6.500 de lei, nefiind recuperat până la acest moment.

Față de aceștia au fost emise ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore, fiind depuși într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri de interes în cauză. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale ce se impun.

Sute de persoane și autoturisme verificate

Totodată, în cadrul acțiunii, au fost legitimate 158 de persoane și verificate 52 de autoturisme, fiind aplicate 32 de sancțiuni contravenționale.

De asemenea, polițiștii au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat de 46 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, urmărit național.

Bărbatul a fost depistat și reținut, ulterior fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Citește mai departe

CULTURA

VIDEO. A început „Târgul coaselor”. Localitatea clujeană Negreni, destinația colecționarilor și iubitorilor de tradiții

Publicat

Târgul Coaselor, Negreni

A început „Târgul coaselor” la Negreni, localitate cunoscută mai ales pentru „Fechetău”, târgul care are loc anual în primul weekend al lunii octombrie.

La fel ca „fratele mai mare”, Fechetăul, „Târgul coaselor”, care recâștigă teren, este o adevărată „mină de aur” pentru colecționari și un bun prilej de întâlnire pentru iubitorii de tradiții.

A început „Târgul coaselor” de la Negreni

Localitatea clujeană Negreni găzduiește, între 12 și 15 iunie, „Târgul coaselor”, unul dintre cele mai importante evenimente tradiționale din Transilvania, care reunește anual mii de comercianți și vizitatori din întreaga țară, dar și din străinătate.

Negreni, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, este renumit pentru organizarea a două mari târguri cu o istorie de peste două secole: târgul de primăvară, cunoscut sub denumirea de „Târgul coaselor”, și târgul de toamnă de la „Fechetău”.

„Prima aprobare oficială pentru organizarea acestor târguri datează din anul 1815, însă cercetările și tradiția locală sugerează că ele au fost organizate încă din Evul Mediu, devenind repere importante ale vieții economice și sociale din zonă”, arată specialiștii clujeni de la CJCPCT, care au realizat și un material video.

Ce găsiți la „Târgul coaselor”

Târgul de primăvară de la Negreni se desfășoară pe aproape cinci hectare, de-a lungul malului Crișului Repede, oferind vizitatorilor o gamă variată de produse. De la încălțăminte și îmbrăcăminte, la obiecte tradiționale de gospodărie, elemente de port popular din diverse regiuni ale țării, aparate casnice, electronice și mărunțișuri, târgul reprezintă o adevărată incursiune în diversitatea culturală și economică a zonei.

Numele „Târgul coaselor”, mai arată specialiștii clujeni, reflectă legătura strânsă a evenimentului cu viața rurală și cu uneltele folosite în gospodăria țărănească.

Dincolo de aspectul comercial, târgul este o adevărată călătorie în timp, oferind posibilitatea de a descoperi obiecte încărcate de istorie, cum ar fi îmbrăcăminte, albume foto de familie, icoane, tablouri, dar și alte mărturii ale tradițiilor românești.

Pe parcursul anilor, „Târgul coaselor” a crescut semnificativ în popularitate, atrăgând nu doar participanți din România, ci și din Ungaria, Europa de Vest și chiar America.

O atracție aparte o reprezintă secțiunea dedicată obiectelor vechi, unde colecționarii pot găsi port popular autentic, cusături tradiționale, farfurii pictate manual, cărți vechi, mobilier, unelte agricole și picturi. Această zonă a târgului este o veritabilă comoară pentru cei care doresc să păstreze și să promoveze patrimoniul cultural local.

Foto: CJCTPCT Cluj

 

Citește mai departe

EVENIMENT

VIVO! Cluj-Napoca dă startul REDUCERILOR de vară cu 2 zile de petrecere și surprize

Publicat

vivo

Cel mai hot eveniment al verii se apropie la VIVO! Cluj-Napoca, centrul comercial deținut de CPI Romania care s-a consacrat în timp drept una dintre destinațiile favorite ale clujenilor pentru petrecerea timpului liber. În perioada 14 – 15 iunie VIVO! dă startul reducerilor de vară, ceea ce înseamnă că vor fi două zile pline de experiențe inedite, pentru publicul de toate vârstele.

Cei pasionați de shopping pot redescoperi brandurile favorite, iar fiecare bon de cumpărături care depășește 100 de lei asigură participarea la o loterie cu premii instant. Este vorba despre vouchere și cadouri oferite de partenerii care susțin această campanie, respectiv magazinele Benvenuti, Bigstep, Cartofiserie, Enzo Bertini, Escudo, Mado, My Geisha, Nala, Nespresso, Nobila Casa, Yves Rocher.

VIVO! Cluj-Napoca dă startul REDUCERILOR de vară cu 2 zile de petrecere și surprize

Și pentru că VIVO! Cluj-Napoca nu este doar despre shopping, ci mai ales despre experiențe, va fi amenajată o zonă de entertainment în piațeta de la intrarea nr. 2, unde cei interesați vor putea să testeze dispozitivul AI Video Booth, care îmbină tehnologia de ultimă generație cu tradiționalul concept de photo booth pentru a crea o experiență interactivă, atractivă și personalizată. Cu ajutorul inteligenței artificiale, fiecare clip surprinde energia momentului și poate fi distribuit pe loc pe canelele de Social Media, prin scanarea codului QR. În plus, buna dispoziție va fi asigurată de MC-ul evenimentului.

Pregatiţi-vă pentru o vară extraordinară, nu ratați ofertele irezistibile și atmosfera de vacanță pe care VIVO! Cluj-Napoca le-a pregătit special pentru voi!

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate
OSZAR »