Connect with us

EVENIMENT

EXCLUSIV. Untold, rege pe Cluj Arena. ”U” nu va juca acasă nici dacă trece de primul adversar în Conference League

Publicat


Cluj Arena

Președintele clubului de fotbal ”U” Cluj, Radu Constantea, dă o veste proastă suporterilor. Acesta a declarat în cadrul podcastului ”Contraste” de pe Cluj24 că echipa nu va putea juca acasă pe Cluj Arena în Conference League nici dacă se califică în turul 3, din cauza Untold.

”Din păcate, chiar zilele am avut obligația de a transmite celor de la UEFA stadionul unde vom juca.

Din păcate, indiferent dacă vom juca prima sau a doua manșă pe teren propriu, vom fi nevoiți să jucăm la Sibiu.

Am avut discuții cu cei de la Untold în ultimele zile, în măsura în care am fi putut avea un dialog cu ceilalți de la UEFA. Untold începe în 7 august.

Adică am fi putut avea un dialog cu cei de la UEFA, în care să fi jucat, eventual, prima manșă, să fie stabilit de comun acord, să jucăm prima manșă în 24 iulie pe Cluj Arena. Din păcate, n-am reușit să ajungem la un consens cu cei de la Untold. Îi înțeleg și pe ei.

”E un mare minus”

Undeva ei, din anii precedenți, intră undeva în 19-20 iulie, ar fi fost patru zile, cinci zile de întârziere. Au deja oricum dificultăți de a găsi oameni cu care să construiască tot ce înseamnă scenă și tot setup-ul de acolo și asta ar fi însemnat să lucreze și pe timp de noapte.

E un mare minus. Ne-am fi dorit foarte mult să jucăm pe Cluj Arena, mai ales după toți ani.

Din păcate, ca să putem juca pe Cluj Arena, trebuie să trecem două tururi: 24 -31 iulie și după aceea 7 – 14 august. Abia în turul 4, practic, e play-off-ul din grupe.

Cred că asta poate fi și un obiectiv setat de noi interior de a juca un meci european pe Cluj Arena, care, sigur, înseamnă să producem și niște surprize”, a spus Constantea.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Vreme extremă la Cluj, în weekend. Meteorologii au emis mai multe avertizări Cod Galben

Publicat

De

Canicula la Cluj

Căldura a pus stăpânire pe Cluj, iar weekendul se anunță ”fierbinte”.

Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, pentru Cluj a fost emis un Cod Galben de ploi și vijelii.

Vreme extremă la Cluj, în weekend

Potrivit meteorologilor, vineri, 6 iunie, până la ora 23:00, este în vigoare un Cod Galben de instabilitate atmosferică. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, pe alocuri, căderi de grindină. Vântul va sufla cu rafale de 50-70 de kilometri pe oră.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-25 de litri pe metru pătrat și, izolat, de peste 30-40 de litri pe metru pătrat.

Temperaturi caniculare la Cluj

Tot vineri, 6 iunie, până la ora 21:00, este în vigoare un Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic.

Temperaturile vor depăși, la Cluj, 30 de grade Celsius, iar local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Canicula persistă și în următoarele zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de temperaturi extrem de ridicate și pentru zilele de sâmbătă, 7 iunie, și duminică, 8 iunie.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, transmit meteorologii. De asemenea, temperaturile maxime vor depăși 30 de grade Celsius.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Start pentru a 13-a ediție Jazz in the Park! Ibrahim Maalouf și Transylvania Jazz Orchestra, în prima seară

Publicat

De

Cea de-a 13-a ediție a Jazz in the Park festival începe astăzi, 6 iunie, la Cluj-Napoca și aduce trei zile de muzică live, activități culturale și o atmosferă relaxată în mijlocul naturii. Porțile festivalului se deschid la ora 14, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.

Jazz in the Park este un festival de zi, conceput pentru a oferi publicului o experiență completă, trăită în ritmul zilei, fără agitația tipică a marilor evenimente muzicale.

Celebrul trompetist Ibrahim Maalouf urcă pe scenă azi

Punctul culminant al zilei de vineri este concertul susținut de celebrul trompetist Ibrahim Maalouf cu ultimul său album: Trumpets of Michel-Ange, de la ora 22:00, pe Hill Stage. Înaintea lui, publicul va putea asculta Transylvania Jazz Orchestra – prima orchestră de jazz fondată la Cluj după 1989, coordonată de prof. Dima Belinski, și a doua din țară, după cea din București!. Orchestra reunește 19 muzicieni și abordează un repertoriu variat, de la jazz clasic la compoziții contemporane și reinterpretări românești.

Pe Backyard Stage, seara va fi încheiată de Jacob Karlzon Trio, într-un concert programat la ora 20:30.

Programul complet pentru vineri, 6 iunie

  • Hill Stage: 15:00 – Jazz Family Trio ShekBand / 17:00 – Amphitrio / 19:15 – Transylvania Jazz Orchestra / 22:00 – Ibrahim Maalouf & Trumpets of Michel-Ange
  • Backyard Stage: 16:00 – Mark Oselski Trio / 18:00 – Sandra Sangiao / 20:30 – Jacob Karlzon Trio
  • Friends Stage: 15:00 – Vinyl Set / 17:00 – Musai / 18:00 – Vinyl Set / 19:15 – Calibro 45 / 20:30 – Vinyl Set / 22:00 – Moss Farai & Melak (DJ Set + Live Percussions)
  • Jam Session Stage: 20:00 – 00:00 – Open Jam Session

Modificare în programul Întâlnirilor pe prispă

Spațiul de dialog al festivalului găzduiește vineri trei conversații despre schimbare și curaj. De la ora 14:30, Dima Belinski (fondator și coordonator Transylvania Jazz Orchestra), urmat de Mihai Dinu (Europa FM) la ora 16:00 și Ciprian Ștefan (Muzeul Astra Sibiu) la ora 17:30, în dialog cu Diana Popescu. În locul sesiunii „Meet & Greet” cu Ibrahim Maalouf, va avea loc discuția cu Dima Belinski.

Acces și informații utile

Vineri, accesul se face de la ora 14:00. Sâmbătă și duminică, porțile se deschid la ora 12:00.

Fiecare seară de festival se încheie la ora 00:00.

Primii 200 de participanți din fiecare zi primesc un pahar de vin din partea organizatorilor. Până la ora 18:00, se aplică reduceri la barurile din festival.

Bilete și abonamente

Biletele pot fi achiziționate online de pe bilete.jazzinthepark.ro, iar cu orice card BRD se aplică o reducere de 20%.  În timpul festivalului, este disponibil și un abonament special pentru ediția 2026, la prețul de 150 de lei, valabil exclusiv la standul Shop (punctul 21 pe hartă).

Cum ajungi la Jazz in the Park

Recomandarea organizatorilor este ca participanții să evite deplasarea cu mașina personală.

Autobuzul 37 circulă în regim special, cu program prelungit de seară. De asemenea, alte linii (26, 27, 28, 30, 41, 44) opresc în apropiere, iar de acolo se poate ajunge pe jos la festival.

Parcarea este disponibilă în Tetarom (500 de locuri), în apropierea Parcului Etnografic.

Accesul auto pe aleea Parcului Etnografic este restricționat pe durata festivalului.

Informații complete ale festivalului cu toate activitățile, harta și informațiile utile sunt disponibile pe Ghidul festivalului.

Citește mai departe

EDUCATIE

UMFIH Cluj, locul 3 în rândul universităților din România, în clasamentul Scimago Institutions Ranking 2025

Publicat

UMFIH Cluj

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca urcă în clasamentul Scimago Institutions Ranking 2025 și își consolidează poziția de excelență în educație și cercetare medicală.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca ocupă locul 3 în rândul universităților din România, potrivit celei mai recente ediții a prestigiosului clasament internațional Scimago Institutions Rankings. Evaluarea a inclus 35 de instituții academice din țară.

De asemenea, UMFIH Cluj-Napoca se clasează pe locul 4 la nivel național, în ierarhia generală care reunește 49 de organizații românești din domeniul educației și cercetării, depășind multe alte instituții cu profil tehnic sau științific.

Clasamentul Scimago analizează instituțiile pe baza a trei criterii cheie:

  • Performanța cercetării
  • Rezultatele în inovație
  • Impactul social al activității științifice

Acest rezultat reconfirmă angajamentul comunității academice a UMF „Iuliu Hațieganu” pentru inovație, calitate și vizibilitate internațională.

„Continuăm să construim un viitor solid pentru medicina românească!”

Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, transmite felicitări tuturor cadrelor didactice, cercetătorilor, studenților și partenerilor, subliniind că drumul către excelență continuă.

„UMF «Iuliu Hațieganu» Cluj-Napoca, în topul excelenței academice. Acest rezultat reflectă performanța constantă în educație, cercetare și inovare, fiind o recunoaștere a muncii tuturor celor care fac parte din comunitatea UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca. Felicitări tuturor! Continuăm să construim un viitor solid pentru medicina românească!”, a transmis Buzoianu.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Polițiștii clujeni au ”spart” un grup de CĂMĂTARI. Unde își făceau rost de clienți

Publicat

De

Cămătari reținuâi la Cluj

Polițiștii clujeni au reținut mai multe persoane care dădeau împrumuturi cu dobândă, în cadrul operațiunii JUPITER.

Una dintre acestea, un clujean de 34 de ani, este acuzat de 23 de fapte de camătă.

Polițiștii clujeni au ”spart” un grup de CĂMĂTARI

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în data de 5 iunie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane fizice din Cluj-Napoca și din comunele arondate.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în urma unor investigații complexe și activități de urmărire penală care au presupus administrarea unui volum semnificativ de probatoriu.

Victimele, persoane dependente de jocuri de noroc

Cercetările vizează mai multe persoane care, în perioada februarie 2024 – iulie 2025, ar fi acordat în mod repetat împrumuturi de bani cu dobândă, solicitând în schimb gajarea unor autoturisme. Una dintre persoanele cercetate este cercetată că ar fi profitat de dependența de jocuri de noroc a unor persoane, oferindu-le sume de bani cu o dobândă de 30% pe săptămână, inclusiv în interiorul unor săli de jocuri de noroc din municipiul Cluj-Napoca.

În momentul în care cei împrumutați nu mai reușeau să returneze sumele datorate, autoturismele lăsate gaj erau preluate și valorificate de către persoanele cercetate în cauză. Acestea ar fi folosit documente falsificate, cu o aparență ridicată de legalitate și autenticitate, în vederea înscrierii autovehiculelor pe numele unor persoane apropiate lor, cu scopul de a le valorifica sau însuși prin metode frauduloase.

Bani, ștampile și matrițe găsite la percheziții

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate bunuri cu relevanță probatorie, printre care instrumente false (ștampile și matrițe aferente unor instituții publice din mai multe județe – 24 de ștampile și 228 de matrițe), bunuri interzise la deținere, o armă neletală, precum și sume importante de bani.

Au fost puse în executare mandate de aducere față de patru persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 39 de ani, acestea fiind conduse la sediul Serviciului de Investigații Criminale.

Trei bărbați reținuți pentru 24 de ore

În urma audierilor, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a trei dintre persoanele implicate. Un bărbat de 34 de ani, din Cluj-Napoca, este cercetat pentru comiterea a 23 de fapte de camătă, tăinuire, instigare la fals în înscrisuri sub semnăatură privată, instigare la folosirea instrumentelor false, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, instigare la fals intelectual și instigare la fals în declarații.

De asemenea, a fost reținut un tânăr de 28 de ani, din Cluj-Napoca, cercetat pentru două acte materiale de tăinuire și patru fapte de camătă. Cea de-a treia persoană reținută este un bărbat de 39 de ani, din comuna Cojocna, cercetat pentru complicitate la tăinuire, fals în declarații, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la fals intelectual.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând a fi dispuse măsuri legale în funcție de evoluția dosarului penal.

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate
OSZAR »