ADMINISTRAȚIE
FOTO. Factura de curent a AgroTransilvania scade cu 14%. Investiție portugheză într-un parc fotovoltaic

SC AgroTransilvania, societatea din Dezmir aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, își va reduce factura de electricitate cu 14% pe an în urma unei investiții într-un parc fotovoltaic de peste 300.000 de euro din partea unei firme portugheze.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a declarat, miercuri, la inaugurarea parcului, că este vorba despre un parteneriat public – privat în care contribuția deliberativului județean a fost zero.
”Investiția în parcul fotovoltaic asigură independență energetică. Producem cu aceste panouri 550 de kW, 85 la sută din consumul AgroTransilvania. Astfel se diminuează cheltuielile prin aportul de energie al acestui parc voltaic.
Noi plătim în următorii 10 ani 0,44 lei / kW, 40% din costul care este acum pe piață, iar peste 10 ani, toată infrastructura va rămâne în proprietatea AgroTransilvania”, a spus Rațiu.
Economie la factură
Silviu Lădaru, director comercial al firmei Greenvolt Next, a declarat la rândul său că investiția în noul parc fotovoltaic s-a ridicat la aproape 330.000 de euro, economiile anuale ale AgroTransilvania în urma noii instalații ridicându-se la 35.285 de euro.
”La factura de electricitate, economia va fi de 14% pe an”, a spus Lădaru.
La inaugurare au mai participat vicepreședintele CJ Cluj, Vakar Istvan, subprefectul Florentin Burz și directorul AgroTransilvania, Oana Tudorachi.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Un accident rutier a avut loc, vineri, pe Calea Victoriei, în Turda. S-au ciocnit o mașină și un motociclu. Conducătorul acestuia a primit îngrijiri medicale, însă a fost declarat decesul.
„La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 16:10, pe Calea Victoriei din municipiul Turda a fost înregistrat un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa în direcția municipiului Câmpia Turzii, ar fi efectuat un viraj la stânga, peste marcajul longitudinal continuu, intrând în coliziune cu un motociclu condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani.
ACCIDENT la Turda. Ciocnire între o mașină și un motociclu. Un bărbat a MURIT
În prezent, echipajul medical aflat la fața locului aplică manevre de resuscitare bărbatului care conducea motociclul.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.
Traficul rutier este blocat în totalitate, la acest moment”, a transmis IPJ Cluj.
Conducătorul motociclului a murit
„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază în urma unui grav accident rutier petrecut pe calea Victoriei din municipiul Turda.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, unde au găsit o motocicletă și un autoturism avariate, precum și conducătorul motocicletei, respectiv un bărbat de aproximativ 30 de ani, fără semnale vitale.
Echipajele medicale, sprijiniți de echipajul de descarcerare, au aplicat mai bine de o oră manevre de resuscitare victimei, însă, din păcate, fără a putea readuce semnalele vitale ale acesteia”, a comunicat ISU Cluj.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost ales, vineri, președinte al Uniunii Salvați România (USR), cu 67,24% din voturile exprimate de membrii partidului.
Dominic Fritz spune că el și liderii partidului pe care îl conduce se vor concentra pe negocierea celor mai bune soluții pentru a trece România de criza fiscală.
Dominic Fritz, ales președinte al USR
Dominic Fritz este noul președinte al USR.
„Le mulțumesc tuturor colegilor pentru încredere! Misiunea mea este să ne reconectăm cu alegătorii noștri, cu aliații noștri din societate. Voi fi un președinte care deschide partidul”, a declarat noul președinte al USR.
Dominic Fritz a fost ales cu 67,24% din voturile exprimate de membrii partidului.
„Le mulțumesc membrilor USR care mi-au dat această încredere și responsabilitate. Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare – cred, însă, că sunt și vremuri promițătoare pentru un partid asumat european, liberal și reformator, așa cum este USR. Nu am niciun dubiu că există suficient de multă energie, idei și soluții în interiorul USR și în societatea românească pentru a trece România de această criză. Misiunea mea este să ne reconectăm cu alegătorii noștri, cu aliații noștri din societate și, cu siguranță, voi fi un președinte care deschide partidul”, a transmis noul președinte al USR.
Dominic Fritz a anunțat că, doar în ultimele trei săptămâni, peste 2.000 de persoane au depus cereri de adeziune pentru a se alătura USR: „Sunt extrem de mândru că USR continuă să atragă oameni noi – cetățeni care cred în implicare, fără interese, cu gândul la viitor. Fac un apel: dacă vreți să puneți umărul la această construcție, acum e un moment bun să intrați în USR”.
Vom negocia soluții bune pentru România
În următoarea perioadă, Dominic Fritz și USR se vor concentra pe negocierea celor mai bune soluții pentru a trece România de criza fiscală: „Ne vom concentra în următoarele zile și săptămâni pe negocierea de soluții bune pentru România, în guvern. Suntem un partid care este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării, să lucreze alături de Nicușor Dan. Iar, în același timp, după congresul nostru de sâmbăta viitoare, vom începe o perioadă de reconstrucție și energie nouă în partid”, a conchis Dominic Fritz.
Cine este Dominic Fritz
Dominic Fritz are 41 de ani și este primarul Timișoarei, aflat la al doilea mandat. Este unul dintre cei mai apreciați primari din România, cunoscut pentru modernizarea administrației prin fonduri europene, eliminarea rețelelor clientelare și lupta pentru recuperarea patrimoniului public.
În 2023, Primăria Timișoara a avut cel mai mare buget dintre toate municipiile reședință de județ din țară și a investit, în primul său mandat, aproape cât a investit vechea administrație în toți cei șase ani anteriori preluării mandatului.
Dominic Fritz are studii finalizate de licență și masterat la Konstanz, Sciences Po Paris și Universitatea din York. Înainte de a candida în România, a lucrat pentru Agenția Germană pentru Cooperare Internațională, în proiecte internaționale de dezvoltare, menținere a păcii și reconstrucție în urma războaielor sau cataclismelor naturale. A fost și consilier politic, și apoi șef de cabinet al fostului președinte federal al Germaniei, Horst Köhler.
Fritz a venit prima dată în Timișoara în 2003. Este căsătorit, are o fiică și vorbește fluent limbile română, germană, engleză și franceză. Este membru USR din 2019, președinte al filialei județene Timiș din 2023 și prim-vicepreședinte USR din 2024.
A fost președinte interimar al partidului în perioada 5 mai – 13 iunie și a susținut candidatura președintelui României, Nicușor Dan.
EVENIMENT
Agent de poliție de la Serviciul Permise Cluj, control judiciar pentru fals intelectual. Procurorii au intrat pe fir

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de un agent principal de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, cercetat pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual.
S-a reţinut faptul că agentul, în data de 29.07.2024, acţionând într-un acord tacit cu alte persoane, a atestat, cu bună ştiinţă,că certificatele de înmatriculare (taloanele) aferente autoturismelor marca Volvo, model XC60, respectiv marca Hummer, model H3, aparţin altor persoane decât proprietarii reali.
Această conduită ilicită a adus la înregistrarea unui prejudiciu în dauna unor societăţi vătămate, constând în contravaloarea autoturismelor transcrise în mod ilicit pe numele altei persoane.
De asemenea, în urma acestei fapte, s-a redus încrederea publică în autenticitatea actelor oficiale, în corecta funcţionare a instituţiilor publice şi integritatea funcţionarilor statului.
Conduită infracțională
”Privitor la gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, s-a reţinut că aceasta rezidă atât din natura funcţiei exercitate la momentul comiterii faptei, cât şi din consecinţele juridice generate de conduita sa infracţională.
Astfel, în calitate de funcţionar public în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, cu atribuţii clare şi esenţiale în procesul de validare şi eliberare a certificatelor de înmatriculare, inculpatul a acţionat nu doar cu încălcarea obligaţiilor prevăzute în fişa postului, ci şi cu deplină conştiinţă asupra caracterului neconform al documentaţiei pe care avea obligaţia de a o verifica şi certifica, contribuind astfel decisiv la desăvârşirea unui circuit ilicit atent structurat”, arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
EDUCATIE
Proteste în școlile din Cluj. Lucia Cojocaru, președinta SLIPC: Se pregătesc măsuri care ne vor afecta grav pe toți

Sindicaliștii din învățământul clujean preuniversitar, dar și universitar, vor protesta miercuri, 18 iunie, nemulțumiți de măsurile care se discută la Cotroceni, odată cu cele privind formarea Guvernului, care îi vor afecta pe angajații din sistem.
Chiar dacă ministrul Daniel David spune că cei din învățământ vor fi „mulțumiți” după ce se va stabili programul de guvernare, oamenii sunt speriați din cauza informațiilor care apar în spațiul public cu privire la măsurile ce urmează a fi luate. Măsuri care le-ar putea reduce veniturile obținute cu greu.
Proteste în școlile din Cluj
Miercuri, 18 iunie, în toate școlile din Cluj, dar și în universități, membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv, cum ar fi banderolă sau ecuson. Proteste sunt anunțate și în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare.
Este un protest de tip japonez, organizat de principalele federații sindicale din învățământ, la nivel național, și asta din cauză că informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar, îi nemulțumesc pe toți.
Lucia Cojocaru: „Toți angajații din sistem vor fi grav afectați”
„Ne exprimăm total dezacordul față de informațiile care au apărut în spațiul public. Dacă se iau măsurile despre care se vorbește, toți angajații din sistem vor fi grav afectați. Și nu e vorba doar de bani. Se dorește creșterea normei de predare, iar noi credem că acest lucru este total iresponsabil, pentru că oamenii sunt deja supraîncărcați. Asta va aduce după sine o epuizare a cadrelor didactice și, mai mult, tinerii nu vor mai veni în sistem”, a declarat pentru Cluj24.ro președinta Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean (SLIPC), Lucia Cojocaru.
Aceasta a precizat că, potrivit informațiilor, norma de predare ar urma să crească de la 18 la 24 de ore pe săptămână.
„Vor să taie indemnizația pentru cei care au titlul de doctor”
O altă problemă majoră, arată Lucia Cojocaru, este faptul că, potrivit informațiilor, va fi tăiată indemnizația de hrană. „Vor să o elimine total și ne întrebăm ce vină au, de exemplu, femeile de serviciu din unitățile de învățământ”, a spus lidera SLIPC.
Apoi, este și problema voucherelor de vacanță. De la 1.600 de lei, valoarea lor a fost redusă la 800 de lei, iar după impozitare, angajații din învățământ vor primi, practic, suma de 640 de lei net.
Dar un lucru dureros pentru cei din învățământ este tăierea indemnizației pentru titlul științific de doctor. „Asta înseamnă că salariul ar urma să scadă cu 550 de lei în valoare netă. Apoi, personalul didactic de predare este revoltat de măsura prin care cei cu statut de titular vor trebui să stea 8 ore în școală. Sunt revoltați pentru că nu sunt condiții în toate școlile. Una este norma de predare, dar apoi cadrele didactice au ore de studiu și trebuie să pregătească ziua următoare”, a precizat pentru Cluj24.ro Lucia Cojocaru.
Profesorii se pregătesc și de grevă
De asemenea, cadrele didactice sunt nemulțumite și de faptul că nu s-au asigurat sumele pentru plata drepturilor câștigate în instanțele judecătorești, fiind alocate doar fondurile pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 48/2022.
În cazul în care aceste măsuri vor fi puse în aplicare, cadrele didactice spun că vor duce protestele mai departe și vor organiza grevă de avertisment, iar apoi grevă generală.