ECONOMIE
Clujenii de la AROBS au cumpărat o companie de consultanță tehnologică din SUA. Folosește AI pentru nevoile clienților

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), companie antreprenorială românească de tehnologie din Cluj-Napoca, listată la Bursa de Valori București, anunță achiziționarea unei participații de 70% în compania americană Codingscape, specializată în consultanță tehnologică, design și servicii de dezvoltare software personalizat pentru clienți enterprise. Prin această tranzacție, AROBS își consolidează și extinde prezența în America de Nord, confirmând direcția strategică de creștere pe piața americană și implicare activă în cel mai dinamic ecosistem tehnologic global.
Totodată, achiziția deschide noi oportunități de dezvoltare pentru Codingscape, care va avea acces la piețele europene prin rețeaua, portofoliul de clienți și infrastructura operațională a AROBS.
Expansiune în America de Nord
„Codingscape este un jucător remarcabil, multiplu premiat pe piața serviciilor software din SUA, recunoscut pentru echipa sa excepțională și pentru abordarea matură în livrarea de soluții digitale de ultimă generație.
Pentru Grupul AROBS, parteneriatul cu Codingscape reprezintă o etapă importantă în accelerarea expansiunii internaționale în America de Nord și în consolidarea capacității noastre de a oferi servicii software personalizate, mai aproape de clienți.
Procesul subliniază ambiția internațională a AROBS și încrederea noastră într-un model de creștere bazat pe perseverență, investiții strategice și expertiză tehnologică autentică. Le mulțumesc lui Porter, Jimmy, Pawel, Kim și întregii echipe Codingscape pentru încrederea acordată și deschiderea arătată. Sunt convins că împreună vom continua să generăm valoare excepțională pentru clienții și partenerii noștri globali,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO AROBS.
Firmă din 2018
Fondată în 2018 de antreprenorii americani Porter Haney, Jimmy Jacobson, Pawel Szymczykowski, și ulterior completată de Kim Sullivan, Codingscape este o companie de consultanță software cu sediul în Las Vegas, Nevada. Compania s-a remarcat prin capacitatea de a construi echipe tehnice dedicate pentru clienți enterprise, combinând expertiza solidă în inginerie software cu un accent puternic pe excelența în livrare și design-ul centrat pe utilizator.
Codingscape a fost inclusă pe locul 310 în clasamentul Inc. 5000 al celor mai dinamice companii din America. Compania are aproximativ 60 de specialiști seniori și operează într-un model complet remote, oferind organizațiilor flexibilitate și acces rapid la expertiză tehnică la cel mai înalt nivel. Structura sa operațională permite o integrare eficientă în echipele clienților, acționând ca o extensie de încredere a resurselor interne.
Folosește AI pentru nevoile clienților
Codingscape furnizează servicii de dezvoltare software care integrează tehnologii bazate pe inteligență artificială, soluții software personalizate care susțin transformarea digitală, modernizarea sistemelor, dezvoltarea de instrumente interne și soluții cloud-native.
Echipa experimentată a Codingscape folosește inteligența artificială pentru a identifica rapid nevoile esențiale ale clienților și pentru a livra soluții cu impact într-un ritm accelerat.
Codingscape a colaborat cu clienți din diverse industrii, printre care Zappos, Twilio, Veho, Clientbook, Penny AI și Aeroportul Internațional Harry Reid. Aceste parteneriate reflectă capabilitățile tehnice solide și reputația Codingscape de a livra produse digitale de calitate superioară și suport de inginerie pentru organizații de top din multiple sectoare economice.
CEO al Codingscape
Porter Haney, CEO, este un antreprenor cu experiență, implicat direct în dezvoltarea și scalarea mai multor afaceri prin investiții de capital de risc și creștere organică, conducând Codingscape de la înființare până la dezvoltarea unei echipe de peste 60 de persoane, fără finanțare externă. Stabilit în Vermont, este cunoscut pentru stilul său de leadership empatic, centrat pe oameni.
„AROBS împărtășește pasiunea noastră pentru livrarea de expertiză profundă în inginerie și produse, cu o abordare orientată spre servicii. Am găsit cel mai potrivit partener pe care ni-l puteam imagina pentru a crește împreună într-o perioadă revoluționară pentru industria de consultanță, marcată de AI.
Împreună, ne concentrăm și mai mult pe ceea ce ne face remarcabili: ingineri de elită, echipe mici și autonome, și o cultură a livrării constante. Suntem entuziasmați de parteneriatul cu AROBS și de perspectivele pe care le deschide pentru clienții noștri”, a declarat Porter Haney, fondator și CEO al Codingscape.
Venituri de 15 milioane de dolari
În 2024, Codingscape a înregistrat venituri de aproximativ 15 milioane de dolari, având un portofoliu solid de clienți enterprise din sectoare precum tehnologie, sănătate, servicii financiare și retail.
După finalizarea tranzacției, Codingscape va continua să opereze ca un brand independent, condus de aceeași echipă și deservind aceiași clienți, dar cu acces la resurse tehnice mai aprofundate, o amprentă europeană mai puternică și o capacitate sporită de scalare.
Echipa de management Codingscape va păstra o participație de 30% în companie. Rezultatele financiare ale Codingscape vor fi consolidate în situațiile financiare ale AROBS odată cu încheierea tranzacției, care este supusă anumitor condiții și aprobări din partea autorităților competente.
Prima achiziție directă în SUA
Aceasta este prima achiziție directă a AROBS în Statele Unite ale Americii și a doua tranzacție semnată după majorarea capitalului social realizată în iulie 2024, în urma căreia Grupul a atras aproximativ 30 milioane euro pentru a susține strategia de creștere internațională bazată pe fuziuni și achiziții.
Anunțul marchează cea de-a 12-a achiziție de la listarea AROBS la Bursa de Valori București în 2021, după achizițiile Berg Software (2021), AROBS Engineering (fosta ENEA Software Services – 2022), Nordlogic Group (2022), Centrul de Soft România (2023), AROBS Polska (2023), AROBS Software Moldova și AROBS TrackGPS Moldova (2023), AROBS Pannonia Software (2023), Future Workforce Group, Infobest (2024) și SVT România (2025).
În cadrul tranzacției, AROBS a fost asistată de Avid Legal PLLC, pentru due diligence juridic și consultanță în tranzacție, Virtas Partners, pentru due diligence financiar, și Andersen Tax LLC, pentru due diligence fiscal. Din partea Codingscape, tranzacția a fost facilitată de STS Capital Partners și Holland & Hart LLP.
Despre AROBS Transilvania Software
AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 11.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și nouă din străinătate, iar peste 1.100 de specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului în embedded – Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical, precum și Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Enterprise Solutions, Cybersecurity și Intelligent Automation.
Despre Codingscape
Codingscape este o companie modernă de consultanță care oferă soluții tehnologice globale, punând oamenii pe primul loc. Cele mai mari companii din lume se bazează pe expertiza noastră atunci când au nevoie de un partener de încredere pentru dezvoltarea de software și sisteme scalabile. Echipele noastre de specialiști seniori dezvoltă soluții digitale mai rapid și mai eficient decât ar putea organizațiile prin recrutare internă.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Scene de violență extremă au avut loc în localitatea Iara, unde un conflict spontan izbucnit în apropierea unui local s-a transformat într-o bătaie generală cu bâte și alte obiecte contondente.
Un tănăr de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore
Bătaie generală la Iara
În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda, sub coordonarea procurorilor, au fost efectuate 4 percheziții domiciliare în localitățile Iara și Petreștii de Jos, precum și 9 mandate de aducere într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de lovire, complicitate și tulburarea ordinii publice.
Faptele au avut loc în seara zilei de 19 iunie, în jurul orei 21:10, când mai multe persoane au agresat fizic alți participanți la un conflict izbucnit în fața unui local din Iara. Agresorii ar fi utilizat bâte metalice și din lemn, după care au fugit de la fața locului.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat mai multe obiecte, între care și bâte susceptibile de a fi fost folosite în agresiune. Șapte bărbați, cu vârste între 18 și 40 de ani, au fost duși la sediul Poliției Turda pentru audieri.
Trei persoane au fugit din țară
Verificările au scos la iveală că trei dintre suspecți ar fi părăsit țara imediat după incident. Totodată, un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat procurorilor pentru stabilirea unor eventuale măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate, a rolului fiecăreia în comiterea faptelor și pentru identificarea altor probe sau bunuri folosite în cadrul altercației.
Reamintim că toate persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Acțiunile au fost sprijinite de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.
EVENIMENT
EXCLUSIV. Laborator cu un aparat unic în România, la UMFIH Cluj-Napoca, pentru cercetări aprofundate asupra creierului

Un laborator cu un aparat unic în România funcționează în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” (UMFIH) Cluj-Napoca fiind folosit pentru cercetări aprofundate asupra patologiei neurologice.
Cercetătorul dr. Emanuel Ștefănescu a explicat pentru Cluj24 că UMFIH este parte a unei alianțe europene de universități care colaborează pentru a consolida excelența în educație și cercetare.
”Consorțiul se numește NeurotechEU și reunește opt universități de prestigiu din Europa, cu scpul de a construi o rețea transnațională în domeniul neuroștiințelor și neurotehnologiei. Inițiativa se înscrie în strategia europeană pentru universități, lansată la propunerea președintelui Emmanuel Macron.
În cadrul parteneriatului NeurotechEU, UMFIH a achiziționat un dispozitiv EEG de ultimă generație, capabil să înregistreze activitatea cerebrală prin 128 de electrozi — o diferență semnificativă față de standardul clinic, care folosește doar 19 electrozi active”, a spus Ștefănescu.
Potrivit acestuia, datorită acestei tehnologii avansate, cercetătorii pot observa modificări subtile ale activității cerebrale, esențiale pentru înțelegerea și analiza afecțiunilor neurologice
Informație interpretată cu Inteligența Artificială
Acesta a precizat că tehnologia se adresează întregii patologii neurologice, fiind aplicabilă într-o gamă largă de afecțiuni.
”Sistemul EEG-ul este în curs de configurare, fiind realizate ultimele teste și ajustări tehnice. Dispozitivul este dotat cu o cască care permite utilizarea a 128 de electrozi activi, o densitate mult superioară standardului clinic, ceea ce asigură o acuratețe crescută în înregistrarea activității cerebrale.
Această infrastructură avansată permite detectarea modificărilor subtile ale funcției cerebrale și oferă posibilitatea corelării acestora cu acțiunile pacientului, prin înregistrare video în format 4K. De asemenea, sistemul poate fi integrat cu alte tehnologii, precum Eye Tracking, pentru o analiză complexă și multidimensională a proceselor neurologice”, a subliniat cercetătorul clujean
Primul studiu – pilot, până la sfârșitul anului
Emanuel Ștefănescu a explicat că noul dispozitiv EEG, va fi utilizat exclusiv în cadrul cercetărilor în neuroștiințe, cu aplicabilitate în întreg spectrul patologiilor neurologice.
”Obiectivul principal este observarea modificărilor cerebrale subtile, precum și analiza modului în care strategiile terapeutice influențează aceste semnale.
Proiectul se aliniază viziunii consorțiului NeurotechEU, care urmărește transpunerea cercetării fundamentale către impact clinic concret, cu beneficii directe asupra pacientului.
Noul sistem va deveni funcțional până la sfârșitul anului, când este planificat și primul studiu-pilot în cadrul laboratorului, existând potențialul de a genera descoperiri importante ce pot conduce la investigații aprofundate” , a menționat Emanuel Ștefănescu.
Parteneri de top în consorțiu
”UMFIH a realizat investiții importante în infrastructura de cercetare pentru a se alinia standardelor universităților partenere din consorțiul NeurotechEU, cu scopul de a facilita desfășurarea de studii multicentrice. Utilizarea unor echipamente compatibile permite colaborarea eficientă în proiecte comune și crește valoarea științifică a cercetărilor. În cadrul consorțiului, UMFIH are o contribuție semnificativă și este apreciată pentru eforturile de consolidare a parteneriatelor internaționale în cercetare și educație”, a mai spus cercetătorul clujean.
Din această alianță fac parte universități de prestigiu, precum Radboud University din Tările de Jos, Universitatea din Bonn din Germania și Karolinska Institutet din Suedia.
Noi oportunități de dezvoltare
”Un astfel de laborator, dotat cu tehnologie EEG avansată, reprezintă un sprijin important pentru activitatea de cercetare desfășurată în cadrul UMFIH, oferind noi oportunități de dezvoltare și facilitând alinierea la standardele internaționale din domeniul neuroștiințelor”, a conchis dr. Emanuel Ștefănescu.
Cercetările sunt derulate de o echipă tânără, motivată și entuziastă, coordonată de conf. dr. Livia Popa, compusă din doctoranzi ai Departamentului de Neuroștiințe,
Rector UMFIH: Ne dorim o universitate în care cercetarea nu doar se face, ci se impune prin relevanță, rigoare și vizibilitate internațională
Rectorul Anca Buzoianu a declarat la rândul său pentru Cluj24 că dotarea laboratoarelor UMF ”Iuliu Hațieganu” este, fără îndoială, un moment definitoriu pentru cercetarea din cadrul universității.
”Nu este vorba doar despre achiziții în sine, ci despre premisele reale pentru o cercetare de vârf, competitivă la nivel european.
Într-un domeniu atât de dinamic precum neuroștiintele, accesul la echipamente de ultima generație deschide perspective cu totul noi asupra unor întrebări fundamentale despre creier, comportament și boală.
Personal, cred ca o universitate își asumă cu adevărat rolul de lider atunci când reușește sa creeze un mediu în care tinerii cercetători – doctoranzi, postdoctoranzi, cadre tinere – să poata lucra, publica și inova fără sa fie limitați de infrastructură.
Această dotare este, în fond, un răspuns la nevoia lor de a se forma în România la același standard ca în marile centre internaționale.
Mai mult decât atât, această infrastructură are un rol integrator: oferă premise pentru colaborări interdisciplinare, atrage parteneriate externe și creează punți între știința fundamentală și aplicațiile clinice.
Este un pas care ne așază mai aproape de ceea ce ne dorim să devenim: o universitate în care cercetarea nu doar se face, ci se impune prin relevanță, rigoare și vizibilitate internațională”, a spus Buzoianu.
Investițiile vor continua
Întrebată dacă vor continua astfel de investiții la nivelul universității în perioada următoare, rectorul UMFIH a precizat că este, cu siguranță, o direcție care se dorește a fi consolidată.
”Cred că dezvoltarea infrastructurii nu trebuie privită ca un moment izolat, ci ca parte a unei construcții coerente, pe termen lung. Vom continua să explorăm toate oportunitățile care pot susține acest efort – naționale sau europene – cu aceeași rigoare și claritate în priorități.
Ne interesează nu doar ceea ce rămâne în timp, ci și ceea ce aduce valoare reală: cercetare relevantă, formare solidă și consolidarea identității academice a UMFIH Cluj”, a conchis Anca Buzoianu.
Cine e Emanuel Ștefănescu
Dr. Emanuel Ștefănescu este medic și neurolog clinician cu profil multidisciplinar în neurologia infantilă, neuroreabilitare și neuroștiințe translaționale. Și-a obținut diploma de medic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMFIH) Cluj-Napoca în 2017 și și-a finalizat doctoratul în medicină în 2024.
Este coordonatorul Laboratorului de Eye-Tracking din cadrul Institutului RoNeuro pentru Cercetarea și Diagnosticul Bolilor Neurologice, unde conduce și supervizează cercetări privind urmărirea ochilor ca instrument de diagnostic și prognostic în tulburările neurologice.
EVENIMENT
VIDEO. Emil Boc, campion la stat pe stâlp la Costinești, când era student înainte de 1989. Are diplomă semnată de ”zeul Neptun”

Primarul Clujului, Emil Boc, mai are o diplomă în plus față de cele două de la Facultatea de Drept și de la Facultatea de Istorie – Filosofie a UBB, și anume una specială, semnată de însuși ”zeul mărilor și oceanelor, Neptun”, pe care a primit-o înainte de 1989.
Studentul Emil Boc a participat la Costinești la un concurs de stat pe stâlp și a câștigat titlul de campion, după cum relatează Toni Grecu e la Grupul ”Divertis” în emisiunea ”Adevăruri despre trecut. Stațiunea tineretului – Costinești” de la TVR.
”În cadrul Serbărilor Mării erau niște probe extraordinar de grele, erau niște maratoane stupide, dar la care oamenii se prindeau excepțional”, a precizat Grecu.
Printre aceste concursuri se numărau cele de stat în bârnă sau în stâlp, jucat table cu o durată de 48 de ore, mers în cerc cu un cerc în jurul unei perechi care era legată la mâini și nu avea voie să se despartă, sau pus sare și piper în prăjiturile pe care zeul Neptun le oferea oamenilor de pe plajă.
Stăteau în stâlp peste 2 zile
”Cel mai tare dintre toate era concursul de stat pe stâlp, un stâlp de 2,5 m cu un scăunel în vârf pe care încăpeai cu o fesă, nu cu amândouă, să-ți fie incomod să stai.
Și se așezau oamenii acolo când începeau serbările, pe data de 30 august la 10 dimineața și care rezista mai mult câștiga o vacanță pentru anul următor în timpul serbărilor. Era ceva extraordinar. Stăteau mai mult de două zile oamenii acolo, aveau voie să coboare 5 minute la 2 ore ca să se mai dezmorțească.
La una dintre edițiile acestui concurs straniu și foarte vesel și cu mare priză la publicul prezent a fost chiar Emil Boc, primarul Clujului.
Dl. Boc a câștigat, a fost unul dintre acei adevărați maratoniști ai statului pe stâlp. El are și diplomă semnată de <<zeul mărilor și oceanelor, Neptun>>”, a arătat Toni Grecu.
EVENIMENT
Cluj-Napoca spune răspicat: „Vrem o generație fără HPV!”. Prima Coaliție locală „HPV-free City” din țară, semnată la Cluj

Joi, 26 iunie 2025, la Pavilionului Tinerilor din Parcul Feroviarilor, a avut loc lansarea oficială a primei coaliții locale din România dedicată combaterii infecției cu HPV, sub denumirea „Cluj-Napoca – HPV Free City”.
Momentul-cheie al evenimentului a fost semnarea documentului de constituire a Coaliției, un angajament comun pentru promovarea educației, prevenției și vaccinării împotriva HPV.
Evenimentul a continuat cu o discuție deschisă și informativă, denumită „Vaccinarea salvează vieți. Realități, mituri și soluții”, care a reunit experți din domeniul medical, reprezentanți ai autorităților locale, educatori și tineri – toți uniți de aceeași misiune: sănătate prin informare și acțiune.
Clujul, model de bune practici în lupta cu HPV
Inițiativa „HPV Free City” marchează un model de bune practici pentru întreaga țară și deschide un nou capitol în lupta pentru prevenția cancerului de col uterin și a altor afecțiuni cauzate de HPV.
Infecția cu HPV (Virusul Papiloma Uman) afectează milioane de tineri la nivel global, iar prevenția și informarea corectă sunt pași esențiali pentru o generație mai sănătoasă și mai conștientă.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a participat la evenimentul de lansare.
„Să știți că aveți în noi, ca autoritate județeană, un aliat în aceste demersuri. Vă pot asigura de întreg sprijinul nostru în efortul pe care îl depuneți în lupta împotriva infecției cu HPV și în promovarea vaccinării și a educației, mai ales că ați ales să vă adresați tinerilor, cei care sunt principala noastră bogăție și garanția zilei de mâine”, a precizat acesta în cadrul evenimentului.
„Un angajament pentru viitorul tinerilor noștri”
Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, inițiator al legii prin care vaccinul anti-HPV este gratuit pentru toți tinerii între 11 și 26 de ani, a luat de asemenea parte la eveniment.
„Astăzi, la Pavilionul Tinerilor – Centrul de Cultură Urbană, am lansat împreună cu parteneri din sănătate, educație, administrația locală și societatea civilă prima Coaliție locală «HPV-free City» din țară. Este mai mult decât o semnătură pe un document. Este un angajament pentru viitorul tinerilor noștri. România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Europa cauzate de cancerul de col uterin. Iar vinovatul tăcut este HPV, un virus care se poate preveni printr-un simplu gest: vaccinarea”, a arătat deputatul.